Prosperitatea noastră şi securitatea noastră viitoare depind de modul în care gestionăm chestiunile esenţiale ale timpului nostru - schimbarea climatică şi Inteligenţa Artificială (IA), a declarat miercuri Ursula von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii, potrivit Agerpres.
"În ceea ce priveşte schimbarea climatică, această vară a fost una a adevărului. Aproape nicio parte a continentului nu a fost scutită", a amintit şefa executivului UE în faţa europarlamentarilor reuniţi în plenul PE de la Strasbourg, relatează Agerpres.
"Flăcările s-au extins din munţii din Irlanda, până în insulele din Grecia şi Croaţia. În Alpi, gheţari vechi se retrag tot mai mult în fiecare zi. Impactul tuturor acestor lucruri este devastator: 660.000 de hectare au fost arse. Circa 12 tone de recoltă au fost pierdute", a adăugat ea, scrie Agerpres.
"Fluvii cheie precum Dunărea, Rinul sau Garonne dispar sub ochii noştri", a mai spus şefa CE, notează Agerpres.
"Peste 35.000 de decese în timpul valurilor de căldură. Casele de îngrijire şi spitale sunt periculos de supraîncălzite. (...) Aceasta a fost cea mai caldă vară înregistrată vreodată, dar probabil cea mai rece din anii care urmează", a atras atenţia Von der Leyen, conform Agerpres.
Ea a insistat că "ştiinţa este clară" şi că Europa se încălzeşte la dublul ratei globale, potrivit Agerpres.
"Bineînţeles, tranziţia este complexă şi va trebui să ne adaptăm de-a lungul drumului. Dar nu există nicio îndoială. Europa poate, trebuie şi va rămâne pe cursul stabilit în privinţa obiectivelor climatice", a dat ea asigurări, relatează Agerpres.
























































1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 16.09.2026, 12:22)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 16.09.2026, 13:15)
proasta se duce după fenta colesterolului la iepuri și mîncatul de ouă la om !
:
logic că se încălzește Europa de 2x mai rapid decât Pakistan !
:
de ce?
:
pentru că emisiile de particule în atmosferă blochează iradiația Solară ce lovește solul !
este un paradox: cu cât ai aer „curat” cu atât ești mai tare iradiat !
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2026, 15:00)
Bufonul nu crede în schimbările climatice. O meteahnă a tuturor retarzilor.... credincioși. :
A ajuns propagandistul sovietic al lui Putler să ne lămurească și în privința emisiilor de particule. :
Paradoxal sau nu, era de așteptat. :
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2026, 15:52)
Eu i-am mai zis ca citeste prea multe si nu intelege mai deloc ce citeste.
Iar cind intelege, intelege pe dos.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2026, 13:23)
E rezultatul direct al politicii verzi germane destepte,
vai de capul europenilor din UE,sub conducerea actuala.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2026, 15:12)
Fosilă comunistă, vezi-ți de ceai! :
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.09.2026, 00:37)
“Oprirea importului de energie rusa,a provocat o criza energetica prelungita in Germania”
A declarat Cancelarul german Friedrich Merz la cu ocazia interviului dat televiziunii ZDF .
Günter Verheugen,fost vicepresedinte a Consiliul European:
"sanctiunile economice impotriva Rusiei,fac mai mult rau UE,
dar mai ales Germaniei"
mai pune mana pe carte,semianalfabetule functional.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.09.2026, 08:46)
Analfabete, gazul criminal sovietic a fost tranziție la energia verde. S-a făcut deja, nu mai are nimeni nevoie de gaz criminal rusesc!
Te-am citit bine că ești o fosilă comunistă fără bani de ochelari! :
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2026, 13:35)
Deci SUA, China, India nu au motive să se grăbească. Cu cuțitul la gât este UE și, poate, africanii.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2026, 14:01)
va fi rau pt omenire in urmatoarele decenii...omul e negativist, nu vrea sa stie dar va fi rau.