VALERIU GHEORGHIŢĂ:  "Peste 40% dintre persoanele vaccinate în etapa 1 au primit în momentul de faţă şi doza booster"

J.P.
Miscellanea / 26 octombrie 2021

"Peste 40% dintre persoanele vaccinate în etapa 1 au primit în momentul de faţă şi doza booster"

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că peste 40% dintre persoanele care au fost vaccinate în prima etapă au primit doza de rapel booster după minim şase luni, conform Agerpres.

"În ceea ce priveşte bilanţul campaniei de vaccinare, până la acest moment, cu doza booster, cu doza de rapel au fost vaccinate peste 731.586 de persoane, din care peste 61% sunt persoanele vulnerabile, persoane cu afecţiuni cronice şi persoane cu vârsta de peste 65 de ani. De asemenea, un procent de 18,7% sunt persoane care provin din sectorul medico-sanitar şi din sectorul social, ceea ce înseamnă aproximativ 136.757 de persoane din domeniul medical şi social care au primit şi doza de booster, această doză de rapel. Cu alte cuvinte, peste 40% din persoanele care au fost vaccinate în etapa 1 au primit în momentul de faţă şi doza booster, doza de rapel, după minim 6 luni", a spus medicul militar într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că în ultimele săptămâni au fost deschise noi centre de vaccinare şi reactivate altele care aveau activitatea sistată temporar.

"În ceea ce priveşte centrele de vaccinare active, în ultimele săptămâni am deschis progresiv noi centre de vaccinare, am reactivat noi centre de vaccinare care erau cu activitate sistată temporar şi am prelungit, am revenit la programul de lucru anterior, aşa încât la acest moment sunt 706 centre de vaccinare active, cu 1.018 fluxuri, din care 725 au vaccin de la compania Pfizer, 113 - de la compania Moderna, 36 - de la compania AstraZeneca şi 144 de fluxuri - de la compania Johnson & Johnson. În platforma de programare sunt în momentul de faţă peste 508.000 de persoane care sunt programate pentru toate cele patru tipuri de vaccinuri", a arătat Valeriu Gheorghiţă.

CNCAV raporta luni că, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 11.978.451 de doze de vaccin, pentru 6.510.217 persoane, dintre care 5.974.134 au primit schema completă şi 731.586 s-au imunizat cu doza a treia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb