Preşedintele Comitetului Naţional pentru Coordonarea Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că farmaciile care ar urma să intre în circuitul pentru vaccinare ar trebuie să îndeplinească o serile de condiţii, printre care aceea de a putea asigura intervenţia în caz de reacţie anafilactică, relatează News.
Întrebat în ce condiţii ar urma să aibă loc imunizarea în farmacii, Valeriu Gheorghiţă a declarat că acestea trebuie să respecte normele pe care le vor respecta şi cabinetele medicilor de familie.
"În primul rând, de a avea dreptul de liberă practică, de a avea posibilitatea de a asigura intervenţia în caz de reacţie anafilactică, de a oferi posibilitatea de prim ajutor", a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.
Acesta a menţionat că farmaciile care ar urma să efectueze vaccinarea trebuie, de asemenea, să respecte condiţiile de păstrare a serului şi un spaţiu suficient unde cei vaccinaţi să poată aştepta cele 15 minute după inocularea serului.
"Sunt condiţii care se regăsesc în cabinetul de medicină de familie, nu sunt condiţii excepţionale", a adăugat el.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Mirela în data de 30.03.2021, 21:09)
Farmaciile nu au conditiile necesare pentru a efectua operatiunea de vaccinare a populatiei.Farmacistii nu au pregatirea medicala necesara pentru vaccinare si urmarirea timp de min 15 min dupa vaccinare.. Nu exista spatii special amenajate pentru depozitarea reziduurilor medicale( seringi utilizate, ace, tampoane cu alcool folosite etc).