Autorităţile americane, confruntate cu "varianta Omicron" a noului coronavirus, vor distribui gratuit 500 de milioane de teste de COVID-19, vor mobiliza dacă este nevoie personal medical militar şi vor creşte capacitatea de vaccinare, dar nu vor lua măsuri constrângătoare, a indicat astăzi un înalt responsabil de la Casa Albă, transmite AFP, conform Agerpres.
"Dispunem de mijloacele necesare pentru a face faţă acestui val", a afirmat responsabilul citat în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că, în condiţiile în care americanii "sunt vaccinaţi şi respectă precauţiile pe care le cunoaştem bine, în special să poarte mască atunci când călătoresc, pot sărbători liniştiţi Crăciunul şi venirea noului".
"Nu este nevoie să închidem şcolile şi nici economia", a adăugat acesta.
Măsurile urmează să fie anunţate de preşedintele Joe Biden la o conferinţă de presă la ora 14.30 locală (19.30 GMT), în contextul în care s-a calculat că Omicron este deja predominantă în SUA.
Administraţia Biden vrea să acţioneze îndeosebi într-un domeniu în legătură cu care a fost foarte criticată, cel al depistării, achiziţionând în acest scop 500 de milioane de teste rapide de făcut acasă, care vor fi livrate gratuit americanilor care le vor solicita via un site internet special creat, începând din ianuarie.