Vestra investeşte 100.000 de euro în compania SUBLIME Energie

S.B.
Companii / 5 mai 2021

Vestra investeşte 100.000 de euro în compania SUBLIME Energie

Vestra a investit 100.000 de euro în compania de tip spin-off, SUBLIME Energie, pentru dezvoltarea producerii combustibilului fără carbon din deşeuri organice, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Decizia de a investi în compania SUBLIME Energie s-a bazat pe politicile declarate la nivelul Uniunii Europene şi în Cadrul Legislativ European.

"Grija faţă de natură şi pasiunea pentru un mediu sustenabil sunt două aspecte cărora le acordăm o importanţă deosebită, acesta fiind şi motivul pentru care am ales să investim în compania SUBLIME Energie. Suntem direct interesaţi să aducem în ţară această tehnologie şi să fim un trend setter pentru fermele agricole şi pentru staţiile de tratare a apelor uzate deoarece ne dorim să construim un model sustenabil şi predictibil în România. Ne considerăm parte a grupului de vizionari care încearcă să găsească soluţii pentru Europa pe termen lung şi avem mare încredere în echipa executivă SUBLIME Energie pe care o susţinem. În ceea ce priveşte activitatea Vestra, în acest an, ne-am propus o strategie pentru investiţii de tip start-up în domenii precum energie şi software.", a declarat Vlad Iftime, Managing Partner, Vestra.

Preocuparea tot mai multor factori către trecerea la surse de energie sustenabilă, ambiţia UE de a deveni neutră climatic până în 2050, eliminarea emisiilor de carbon şi reducerea emisiilor de metan, al doilea gaz cu efect de seră ca importanţă, sunt principalele obiective care contribuie la limitarea efectelor încălzirii globale, conform Acordului de la Paris. Datele prezentate de CE arată că, la nivelul UE, sectorul agricol contribuie cu peste jumătate din emisiile totale de metan. În urma combustiei, biogazul produce CO2 neutru şi oferă posibilitatea tratării şi a reciclării unei întregi varietăţi de reziduuri pe o cale sustenabilă şi "prietenoasă" cu mediul înconjurător.

În România, Strategia naţională privind schimbările climatice şi creşterea economică verde cu emisii reduse de dioxid de carbon până în 2030 are în vedere trecerea către o economie rezistentă la schimbările climatice care integrează politicile şi acţiunile sale în creşterea inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii.

Cel mai important pilon în investiţia Vestra îl reprezintă sustenabilitatea obţinută prin sinergia eforturilor dezvoltatorilor de tehnologie, a societăţii civile care înţelege schimbarea tehnologică, dar şi a celor care propun cadrul legislativ pentru atingerea obiectivelor. Astfel, Franţa îndeplineşte cea mai potrivită combinaţie necesară dezvoltării tehnologiei pe care compania o susţine.

Obiectivul SUBLIME Energie este decarbonizarea mobilităţii şi asigurarea sau generarea unor noi surse de venit fermierilor prin utilizarea unei tehnologii brevetate de lichefiere a biogazului. Unică în lume, tehnologia este rezultatul activităţii de cercetare a Centrului pentru eficienţa energetică a sistemelor din cadrul MINES ParisTech, condus de către Maroun Nemer. Lichefierea biogazului din metanizatori reduce costurile lanţului de producţie a bio-GNV-ului şi a biometanului şi permite înfiinţarea unor reţele locale de colectare a biogazului de la fermele mici.

"Ne propunem să realizăm până în 2030 5 TWh pe an de combustibil fără carbon în Franţa, reducând în mod corespunzător dependenţa noastră energetică de combustibil fosili şi impactul climatic al acestora. Economia circulară pe care se bazează modelul nostru oferă o nouă dinamică economică teritoriilor rurale şi permite dezvoltarea suveranităţii noastre energetice şi alimentare. Este timpul să punem combustibilii fosili în muzeu!", a declarant Bruno Adhemar, Preşedintele companiei SUBLIME Energie.

În prezent, compania nu are operaţiuni în România însă rezultatele obţinute în ţările în care activează vor putea fi aplicabile pentru fermele agricole şi, respectiv, pentru staţiile de tratare a apelor uzate din oraşele mari şi medii. Aceasta va urma politicile majore ale Uniunii Europene legate de producerea de energie verde, de sustenabilitate şi de incluziune socială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb