VIKTOR ORBAN: "Faptul că Ungaria este membră a UE nu costă Germania, ci Germania este cea care câştigă bani de pe urma noastră"

J.P.
Internaţional / 30 noiembrie 2020

"Faptul că Ungaria este membră a UE nu costă Germania, ci Germania este cea care câştigă bani de pe urma noastră"

Avantajul competiţional (economic) moştenit se diminuează pe măsură ce Europa Centrală vine puternic din urmă, iar până la sfârşitul anului 2020 vor exista condiţii de concurenţă echitabile, "iar până atunci, cerem mai mult control de sine de la domnul Schulz şi prietenii săi", a declarat premierul ungar Viktor Orban, luni, în răspunsul pe care i l-a trimis fostului preşedinte al Partidului Social Democrat din Germania, citat de MTI, relatează G4media.

Şeful guvernului de la Budapesta a adăugat că Martin Schulz a atacat Ungaria timp de ani de zile pentru faptul că îşi apără graniţele şi nu acceptă imigranţi. "Deşi legătura dintre cele două lucruri este evidentă", a remarcat premierul.

În scrisoarea pe care a transmis-o şi agenţiei ungare de presă MTI, Viktor Orban a reacţionat la faptul că Martin Schulz a acuzat Ungaria că oprimă presa, că dă dovadă de antisemitism şi că este profitoare, lucruri pe care le-a declarat la postul de radio german Deutschlandfunk.

În răspunsul său, Viktor Orban a punctat că Martin Schulz nu are dreptate, ci contrar afirmaţiilor sale, presa maghiară este mai liberă şi mai diversă decât cea germană. "În ceea ce priveşte antisemitismul, în Ungaria este de neconceput ceea ce în Germania se poate întâmpla chiar şi astăzi: hărţuirea deschisă a evreilor, abuzul împotriva acestora", a scris prim-ministrul.

Orban a adăugat că Martin Schulz a atacat Ungaria timp de ani de zile pentru faptul că îşi apără graniţele şi nu acceptă imigranţi. "Legătura dintre cele două lucruri este evidentă", a remarcat premierul.

Potrivit premierului ungar, "cea mai mare minciună" a lui Martin Schulz se referă la fondurile UE. "Schulz şi mulţi alţi

germani se comportă de parcă ar da bani ţărilor mai sărace, de parcă ar fi contributori net. De fapt, este taman invers: ei sunt beneficiarii net ai unui sistem economic european numit piaţă unică. Nu fac decât să returneze celorlalte state membre, prin intermediul bugetului Uniunii Europene, o parte din profiturile produse pe piaţa unică, iar mare parte din aceşti bani ajunge, oricum, tot la ei", a explicat.

Aceasta este realitatea echilibrului de putere economică în Europa, iar noi trebuie să trăim cu asta, a spus Viktor Orban. Potrivit acestuia, "este o ipocrizie gravă când unii politicieni germani se aşteaptă ca noi să mai fim şi recunoscători pentru asta".

Prim-ministrul a mai explicat că, în cazul Ungariei, statele mai bogate ale Uniunii Europene, cu Germania în frunte, scot din Ungaria aproximativ 6 miliarde de euro pe an, cu diverse titluri. Între timp, Ungaria primeşte din bugetul UE aproximativ 4 miliarde de euro pe an, a punctat.

"Situaţia este clară. Faptul că Ungaria este membră a UE nu costă Germania, ci Germania este cea care câştigă bani de pe urma noastră", a spus Orban.

Mai mult decât atât, această supremaţie germană nu se datorează hărniciei sau cunoştinţelor mai mari ale germanilor. "Pur şi simplu, este vorba despre faptul că Ungaria a trăit sub ocupaţie sovietică, în timp ce din Germania s-a aflat sub aceeaşi ocupaţie doar o treime. Germania de Vest a putut acumula capital timp de 45 de ani, în timp ce noi am fost jefuiţi în mod constant de comuniştii sovietici", a scris Viktor Orban.

Prim-ministrul Ungariei a subliniat că avantajul competiţional moştenit de vest se diminuează pe măsură ce Europa Centrală vine puternic din urmă, iar până la sfârşitul anilor 2020 vor exista condiţii de concurenţă echitabile - parţial în urma politicii de convergenţă a Uniunii Europene. "Până atunci, cerem mai mult control de sine de la domnul Schulz şi prietenii săi", a adăugat premierul.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Fenomenală diferența de atitudine în raport cu partenerii externi între Ungaria și România.

    1. România nu contează pentru ca este o adunare de oameni cu interese diferite , opuse. Trebuie să te obișnuiești cu ideea :)

      Are memorie scurta Viktor Orban. A uitat ca au curs investitiile straine peste Ungaria si cate locuri de munca bine platite au adus companiile din industria auto. Iar de piata unica a beneficiat si Ungaria. Am mancat o groaza de mezeluri ieftine si frumos colorate produse in Ungaria.

      Daca Viktor Orban se simte furat sa faca bine si sa iasa maine din UE pt ca asa ar face un adevarat om de stat. Nu este frumos sa dai din gura ca te fura si sa accepti lucrul asta... Si toti ungurii care muncesc prin UE sa faca bine si sa se intoarca acasa  

      problema esta daca si marile companii straine care sug bani din ungaria si nu numai , pleaca din ungaria ? aici ai tu memorie scurta !

      Gresesti.Viktor Orban are o memorie foarte buna.Nesimtirea pe care o are este foarte mare.Si tupeul pe masura.Cand a fost el vreodata multumit?Intodeauna ei sunt nedreptatiti,discriminati,etc.

      Companiile occidentale se vor muta in Romania,daca Viktor Orban scoate Ungaria din UE! Dar nu se va intampla acest lucru pentru ca nu vor permite cetstenii unguri asa ceva! Orban latra dar nu poate sa muste pentru ca nu are alternativa la UE! Chiar el a spus ca 45 de ani Ungaria a fost furata de cimunistii sovietici! Stie si el cat de riscant este sa paraseasca locul calduros din familia europeana si sa ajunga din nou sub bocancul rusilor! Va baga coada intre picioare,atat el cat si guvernul polonez!

      Dar ii sufla in iaurt lui Putin.Cum de s-au adunat toti nesimtitii si nebunii la conducerea unor tari in acelasi timp?Erdogan,Orban,Putin,Merke l...Bine ca am scapat de nebunul de Trump!Cine si-ar fi imaginat?Uite ca imposibilul a devenit posibil!

    Dorim si noi un conducator ca Victor Orban

    1. Doresti tu,nu ne baga pe toti in aceeasi oala!Du-te in ungaria daca nu-ti convine!Calatorie sprancenata!

      L-ai avut pe dragnea,ce-ti mai trebuie? Si parnaiasul se zburlea la Uniunea Europeana si la tot ce inseamna valori democratice si uite unde a ajuns! Ai uitat cum l-au huiduit socialistii europeni cand s-a dus sa le tina discurs?

      si eu doresc un conducator patriot ! ia du-te tu la stapanii tai daca nu-ti convine ! calatorie sprancenata !

    daca un politician roman ( cazanciuc , un ex la intamplare ) ar spune asa ceva (ce stie toata lumea , cat de cat informata , de altfel ) ar muri pe loc , de frica , de infarct !

    Asta este adevarul gol golut Orban are dreptate. Este un adevarat lider al Ungariei..Germania este cea mai castigata din aceasta UE...

    1. Orban este doar un clănțău. Daca îți place așa de mult de el, mergi frate la Budapesta, sa vezi că din tigan și jidan nu te scot.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb