Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susţine că speră ca, înainte de a se pronunţa asupra pensiilor speciale, judecătorii Curţii Constituţionale să ţină cont de "textul legii, dar bineînţeles şi de ceea ce este corect în acest moment în România". În ceea ce priveşte decizia unor parlamentari de a demisiona înainte de terminarea mandatului, invocând de dorinţa de a nu beneficia de astfel de drepturi, preşedintele PNL Bucureşti consideră că acestea sunt "acţiuni electorale", Violeta Alexandru catalogând "de un populism ieşit din comun" gesturile unor parlamentari din PSD în acest sens, informează news.ro.
"Fac apel la eforturile colegilor mei liberali de a promova în Parlament un proiect pentru eliminarea pensiilor speciale. Noi suntem pentru respectarea principiului contributivităţii. Este singurul principiu care ar trebui să stea la baza stabilirii unei decizii de pensionare. Cei care au lucrat în anumite domenii şi care justifică prin aceste pensii speciale faptul că au avut anumite incompatibilităţi şi că de-a lungul carierei nu au putut să desfăşoare alte activităţi tocmai pentru că erau incompatibili, îmi place să cred că au ştiut că acea meserie vine cu anumite constrângeri şi că nu au folosit pârghiile date de lobby-ul din Parlament pentru a-şi crea pentru anumite categorii pensii speciale. Un singur principiu este corect în România: să primeşti o pensie în funcţie de cât ai contribuit. Altminteri, nu încurajăm oamenii să muncească. Dacă oamenii iau acest mesaj cum că trebuie să ai anumite relaţii în spaţiul politic ca să poţi să beneficiezi de anumite beneficii la pensii, este un semnal direct de descurajare a muncii. Funcţie de cât contribui, iar contractele trebuie înregistrate şi contribuţiile plătite, atât vei primi şi la pensie", a declarat Violeta Alexandru, luni seară, într-o emisiune la Realitatea Plus.
Ministrul Muncii a precizat că pensiile militarilor sunt singurele care trebuie păstrate. Aceasta a precizat că speră că magistraţii Curţii Constituţionale vor ţine cont de actualul context din România şi de dorinţa oamenilor de a exista "dreptate" în ceea ce priveşte categoriile de pensionari.
"Eu rămân cu speranţa că judecătorii Curţii văd ce se întâmplă în acest moment, văd care este reacţia societăţii, văd cum oamenii cer dreptate în ceea ce priveşte toate categoriile de pensionari şi probabil că vor lua decizia funcţie şi de textul legii, dar bineînţeles şi de ceea ce este corect în acest moment în România. De luptat vom lupta, nu zic nu, dar în mod evident respectăm deciziile Curţii şi nu vreau să transmit un mesaj să încurajez un haos sau o nerespectare a deciziilor Curţii Constituţionale, însă am speranţa că toate mesajele, nu numai ale mele, ci şi ale colegilor şi ale tuturor celor care au vorbit pe acest subiect vor fi înţelese şi aşteptăm decizia Curţii cu cel mai mare interes", a spus Violeta Alexandru.
În ceea ce priveşte deciziile unor parlamentari de la PSD şi USR de a demisiona din Parlament înainte de încheierea mandatului pentru a demonstra că nu vor să beneficieze de pensii speciale, ministrul Muncii consideră că gesturile acestora sunt "acţiuni electorale" pe care le-a "tratat de departe". Alexandru atrage atenţia asupra faptului că cei în cauză ar fi putut pur şi simplu să renunţe la acest drept, potrivit news.ro.