VIRGIL POPESCU: "România este interesată să activeze în cadrul The World Green Economy Organization"

S.B.
Politică / 15 ianuarie 2023

"România este interesată să activeze în cadrul The World Green Economy Organization"

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă că i-a transmis directorului general al The World Green Economy Organization, AbdulRahim Sultan, că România este interesată să activeze în cadrul organizaţiei, pentru a accelera procesul de trecere la o economie verde şi sustenabilă, informează Agerpres.

"Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu AbdulRahim Sultan, directorul general al The World Green Economy Organization (WGEO). În urma discuţiilor am transmis că România este interesată să activeze în cadrul acestei organizaţii pentru a accelera procesul ţării noastre de trecere la o economie verde şi sustenabilă", a scris ministrul, duminică, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că a fost adoptată deja Strategia naţională privind economia circulară, iar modernizarea şi inovarea modului în care producem şi consumăm energia în economie reprezintă o preocupare actuală şi necesară.

"WGEO sprijină acţiunile globale de aplicare a unui model de dezvoltare ecologic, cu emisii reduse de carbon. Şi în România vrem să avem o economie dezvoltată şi, totodată, verde", a punctat Virgil Popescu.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Asta mai vrea sa pescuiasca fraieri care sa vina sa investeasca in Romania si sa fie supraimpozitati

    1. peste tot in Europa sint supraimpozitati . fraierii sint romanii ca nu ii supraimpoziteaza .

      Pai si atunci de ce sa vina sa investeasca in Romania cand pot merge sa investeasca oriunde in Europa unde exista predictibilitate legislastiva.

      FRAIERI sunt romanii ca nu supraimpoziteaza toate pensiile SPECIALE de peste 4000 lei cu 90% 

      esti cam greu de cap , de asta sa vina ca nu-i supraimpoziteaza , de ce sa se duca oriunde in Europa unde impozitele sint mai mari .

      Vad ca plangi de mila firmelor straine ,de tradatori ca tine sa tot avem in tara

    Singurul bebeficu pentru noi e ca vom plati taxa de membru.

    Illegal Property Flipping - acum 11 ani si actual iar in floare!!!

    " Hello. I’m a Special Agent with the FBI. 

    And this is a Mortgage Minute for the Average 

    Joe. Today’s topic – illegal property 

    flipping schemes. 

    Before the recent mortgage meltdown, property 

    flipping was a common way to make money in 

    the real estate business. You would buy a 

    house, fix it up and then sell it for more 

    than you paid for it. That was – and is 

    – legal. 

    However, there are some illegal property flipping 

    schemes out there. This is how they work: 

    A con artist buys a property with the intent 

    to re-sell it an artificially inflated price 

    for a considerable profit, even though they 

    only make minor improvements to it. 

    In order for this scheme to work, the con 

    artist needs to find someone to buy the property 

    fr om him quickly. So, he contacts a friend 

    or acquaintance and tells them that they can 

    make several thousand dollars by just applying 

    for a loan to buy the house. This person is 

    known as a “straw buyer” because they 

    don’t intend to live in the house. 

    The con artist also pays an appraiser a fee 

    to submit a false and artificially-inflated 

    appra isal report to the bank. The bank then 

    makes the loan to the straw buyer. The con 

    artist will sometimes make one or two of the 

    mortgage payments to the lender. Then, after 

    the con artist pays off the straw buyer and 

    the appraiser, he keeps the rest of the money 

    for himself. It’s then up to the bank to 

    foreclose on the property, but it will take 

    a huge loss on a home that was never worth 

    the amount of the loan they made. 

    If someone asks you to participate in an illegal 

    property flipping scheme, or if you know of 

    one already going on, you are encouraged to 

    contact your local FBI office. 

    This segment of a Mortgage Minute for the 

    Average Joe has been brought to you by the 

    FBI. " 

    s c cret 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb