S.C. VISUAL FAN S.A., prin divizia Green by Allview, a finalizat un proiect fotovoltaic de peste 842 kWp pentru OCEAN FISH S.R.L., destinat eficientizării consumului energetic în industria alimentară.
Potrivit comunicatului remis redacţiei, după finalizarea proiectului, OCEAN FISH va deveni prosumator, contribuind activ la sustenabilitatea energetică prin producerea propriei energii regenerabile şi injectarea surplusului în reţeaua operatorului de distribuţie.
Proiectul fotovoltaic realizat de S.C. VISUAL FAN S.A., prin divizia Green by Allview, pentru OCEAN FISH S.R.L. reduce amprenta de carbon şi susţine un model de afacere sustenabilă, în concordanţă cu obiectivele de tranziţie energetică. Instalaţia include 1230 panouri Trina Solar cu eficienţă de 22,1%, invertoare SMA cu randament de 98,4%, o structură rezistentă de aluminiu, sisteme de protecţie împotriva supratensiunilor şi un sistem inteligent de monitorizare a producţiei. Tehnologiile folosite sunt de înaltă performanţă, de la producători recunoscuţi global.
Proiectul va genera anual 984.640 kWh şi va reduce emisiile de CO₂ cu 607.419 kg, într-un angajament al OCEAN FISH pentru sustenabilitate şi reducerea costurilor energetice.
Divizia Allview Solar Energy oferă soluţii personalizate pentru centrale fotovoltaice. Listată pe piaţa AeRO a BVB din 2021, Visual Fan este evaluată la aproximativ 100 milioane de lei, cu o apreciere de peste 52% a acţiunilor în ultimul an.
Opinia Cititorului