Referendumurile ilegale de anexare din Ucraina, în regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporijjea, care au început astăzi la ora 5.00 GMT (8.00, ora României), folosesc doar buletine de vot pe hârtie şi nu votul electromic, precizează agenţia oficială rusă de presă Tass, relatează AFP, potrivit News.ro.
Tass oferă câteva precizări cu privire la desfăşurarea acestui vot ilegal în zone din Ucraina, devastată de războiul rus, controlate de Rusia.
Din cauza unor întârzieri mici şi unor "probleme tehnice", "s-a decis să se folosească buletine de vot de hârtie, tradiţionale, şi să se abţină de la votul electronic", precizează agenţia oficială rusă de presă.
Votul în persoană, în secţii de votare, are loc numai la 27 septembrie, iar de vineri şi până marţi votul are loc "în colectivităţi şi din uşă în uşă, din motive de securitate", mai precizează Tass.
Rezidenţii "republicilor" de la Doneţk şi de la Lugansk sunt întrebaţi, pe aceste buletine, dacă "susţin aderarea republicii la Rusia ca subiect al federaţiei".
Rezidenţii regiunilor ucrainene Zaporijjea şi Herson sunt întrebaţi dacă sunt "în favoarea secesiunii de regiunea din Ucraina, crearea unei ţări independente şi aderarea ulterioară la Rusia ca subiect a federaţiei".
În Donbass, buletinele de vot sunt imprimate în rusă, iar în Zaporijjea şi Herson, întrebarea de pe buletinul de vot este scrisă atât în ucraineană, cât şi în rusă.
Locuitorii din Herson - inclusiv cei care au fugit - au posibilitatea să voteze în Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014, şi într-un număr de oraşe ruseşti, inclusiv la Moscova.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.09.2022, 23:00)
Votul electronic si prin corespondenta
reteta minune ptr. victorie,
nu-i pe placul rusilor, mai slab democratizati
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.09.2022, 07:27)
nu de alta dar dupa eliberare oamenii au ramas fara curent iar postasii au fost mobilizati fortat
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.09.2022, 09:20)
tot ce este electronic este usor de fraudat , vezi tragerile loto .