Voxa a ajuns la 10% din business pe segmentul corporate

S.B.
Comunicate de presă / 16 martie 2022

Voxa a ajuns la 10% din business pe segmentul corporate

Voxa a înregistrat o creştere importantă pe segmentul corporate, care a depăşit 10% din business, în doar 4 luni de la lansarea start-upului tech, potrivit unui comunicat al companiei, remis astăzi redacţiei.

Voxa estimează pentru 2022 o cifră de afaceri de 700.000 de euro, în condiţiile în care compania are deja 27.000 de utilizatori.

În plus, Voxa şi-a propus să schimbe şi obiceiurile de consum. Dacă pentru 2021 datele arată că

doar 1% dintre români citesc digital, în timp ce media din Europa este de 15%, Voxa îşi propune ca până la finalul anului procentul de români care citesc digital să urce până la 3%.

Evoluţia pozitivă a abonamentelor pe segmentul corporate reprezintă un semn pentru companie că piaţa avea nevoie de astfel de produse, cei mai mulţi clienţi provenind din industrii ca IT&C, consultanţă, bănci, automotive, FMCG, online gambling şi real estate.

"Un număr de 20 de companii şi-au arătat deja interesul pentru Voxa şi au integrat în ultimele patru luni printre beneficiile oferite angajaţilor şi aplicaţia noastră. Ne bucurăm să vedem că marile corporaţii înţeleg importanţa accesului la cărţi digitale pentru angajaţii lor, indiferent de domeniul în care activează. Noi lucrăm în continuare să ne extindem portofoliul şi venim cu soluţii practice, adaptate stilului de viaţă actual pentru toţi iubitorii de lectură şi de tehnologie", a declarat Cătălin Meşter, CEO Voxa.

Platforma îşi propune ca până la finalul anului să ajungă în peste 100 de companii mari, Autonom, Stefanini, OTP Bank, Betfair fiind câteva dintre numele care s-au alăturat recent Voxa. Aceste creşteri sunt prognozate de reprezentanţii Voxa în contextul în care companiile din România şi-au schimbat atitudinea faţă de beneficiile acordate angajaţilor.

"Dacă acum câţiva ani companiile erau axate foarte mult pe pachete ce includeau tichete de masă, abonamente medicale, asigurări de sănătate, etc., în prezent, acestea îşi răsplătesc tot mai mult angajaţii mergând către beneficii din aria de dezvoltare personală, acces la cursuri, well-being. Companiile au înţeles că trebuie să fie competitive şi în ceea ce priveşte pachetele de beneficii şi se adaptează rapid trendului", spune Cătălin Meşter.

Tariful pentru un abonament standard la Voxa, care include acces nelimitat, este de 48 de lei, iar în cazul contractelor corporate, Voxa oferă condiţii avantajoase din punct de vedere al costurilor. În plus, compania rămâne aproape de clienţii săi şi se implică activ să promoveze utilizarea Voxa, prin organizarea de book clubs, dar şi alte activităţi.

Companiile pot suporta integral costurile abonamentelor, pot acoperi jumătate din valoarea abonamentului, existând şi opţiunea ca angajaţii să beneficieze de un tarif preferenţial dacă doresc să acceseze Voxa din resurse proprii.

Start-up-ul românesc Voxa s-a lansat oficial în luna noiembrie 2021. Compania a reuşit să atragă o finanţare în valoare de 540.000 de euro la sfârşitul verii 2021 prin SeedBlink.

Voxa îşi propune să aducă lectura mult mai aproape de cititori. Platforma Voxa pune la dispoziţie zeci de mii de cărţi în format e-book şi audio-book în limba română şi engleză, cu acces nelimitat, dar şi podcasturi şi rezumate ale cărţilor.

"În sfârşit, românii au acces la cărţi în format digital, ceea ce aduce enorm de multe beneficii. În primul rând, oamenii pot să câştige timp pentru citit, mai ales dacă ne referim la audiobook-uri, care sunt practic singurul tip de cărţi ce pot fi parcurse în timp ce faci altceva - te plimbi, alergi, conduci, găteşti, te aranjezi pentru ieşit în oraş, faci curăţenie sau pur şi simplu te relaxezi pe canapea. Paradoxal, poţi chiar să citeşti cu ochii închişi. În al doilea rând, prin Voxa oamenii au acces imediat la mii de titluri într-un telefon sau o tabletă care cântăreşte foarte puţin", a declarat Cătălin Meşter.

Voxa a fost bine primită pe piaţa locală şi a crescut rapid, având în prezent 27 de mii de utilizatori, 15 mii de audio-books si e-books şi 35 de edituri partenere. Compania are ca target ca până la finalul anului să ajungă la 100 de mii de cărţi şi 80 de edituri.

Voxa se mulează perfect pe nevoile angajaţilor corporate, cu un stil de viaţă activ şi care citesc sau ascultă cărţi în timpul dintre activităţile importante ale zilei - în drumul spre/dinspre birou, în pauza de cafea, în deplasări etc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb