Washingtonul reevaluează operaţiunile cibernetice împotriva Rusiei

M.B.
Internaţional / 3 martie

Washingtonul reevaluează operaţiunile cibernetice împotriva Rusiei

Operaţiunile cibernetice americane suspendate după ce secretarul Apărării, Pete Hegseth, a ordonat o "pauză" în atacurile împotriva Rusiei, inclusiv în acţiunile ofensive, ca parte a unei reevaluări mai ample a strategiei vizând Moscova, relatează AFP.

Contactat de AFP, Pentagonul nu a comentat decizia, invocând securitatea operaţională. "Nu există o prioritate mai mare pentru secretarul Hegseth decât securitatea combatanţilor în toate operaţiunile, inclusiv în domeniul cibernetic", a declarat un oficial al Departamentului Apărării.

Această măsură vine în contextul în care administraţia Trump pare să iniţieze o apropiere de Rusia, la trei ani de la invazia Ucrainei. Washingtonul, după ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului, pare acum să preseze pentru un armistiţiu fără garanţii de securitate, o variantă respinsă categoric de Ucraina, dar favorabilă Moscovei, potrivit aceleiaşi surse.

Rusia este acuzată în mod constant de desfăşurarea unui război hibrid împotriva statelor occidentale, vizând destabilizarea sprijinului pentru Ucraina prin operaţiuni clandestine şi atacuri cibernetice. Cu toate acestea, potrivit lui Donald Trump, alte ameninţări ar trebui să fie prioritare pentru Statele Unite.

"Ar trebui să petrecem mai puţin timp îngrijorându-ne de Putin şi mai mult timp îngrijorându-ne de ganguri de migranţi violatori, mai-marii drogurilor, criminali şi imigranţi bolnavi mental care intră în ţara noastră, ca să nu sfârşim ca Europa!", a scris Trump pe platforma Truth Social duminică noaptea.

Întrebat despre această reevaluare a operaţiunilor cibernetice, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Trump, Mike Waltz, a negat că decizia a fost discutată. "Acest lucru nu s-a discutat", a declarat Waltz pentru CNN. "Vor exista tot felul de pârghii, de la recompense şi până la pedepse, pentru a se pune capăt acestui război", a adăugat el.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb