Statele Unite au aprobat vânzarea către Taiwan de muniţie destinată avioanelor sale de luptă F-16 pentru 619 milioane de dolari, a anunţat astăzi Pentagonul, conform News.ro.
Această vânzare, care riscă să ofenseze Beijingul, include 100 de rachete antiradar de mare viteză AGM-88B (HARM), 200 de rachete aer-aer cu rază medie de acţiune avansată AIM-120C-8 (AMRAAM), precum şi lansatoare şi rachete de exerciţiu.
Vânzarea va întări "capacitatea Taiwanului de a asigura apărarea spaţiului aerian, a securităţii regionale şi a interoperabilităţii cu Statele Unite", a afirmat Pentagonul.
Aceasta vine într-un moment în care tensiunile dintre Washington şi Beijing sunt la nivel maxim, în special în privinţa Taiwanului, pe care China comunistă ameninţă că o va lua cu forţa într-o zi, pentru că insula democratică e considerată parte a teritoriului său, continuă sursa.
Departamentul de Stat al SUA a indicat separat că vânzarea de arme anunţată de Pentagon este în concordanţă cu poziţiile tradiţionale ale SUA faţă de Beijing şi Taipei.
"Sprijinul Statelor Unite pentru Taiwan şi măsurile luate de această ţară pentru a-şi consolida capacităţile de autoapărare contribuie la menţinerea păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan şi în regiune", a spus departamentul.
Guvernul taiwanez a salutat această primă vânzare de arme anunţată de Statele Unite în acest an şi a noua sub administraţia preşedintelui Joe Biden.
"În faţa expansiunii militare continue a Chinei şi a comportamentului provocator, Taiwanul va continua să-şi îmbunătăţească în mod activ capacităţile de autoapărare", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe taiwanez, Jeff Liu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.03.2023, 11:40)
Si vor fi consecinte si sanctiuni contra USA ?!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.03.2023, 12:25)
Taiwanezii au invadat China
Asa trebuia sa incepi
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.03.2023, 12:10)
Pai, n-a spus-o chiar SUA si slugoiul lor Stoltenberg, ca dand arme Ucrainei si Taiwanului, Lumea ajunge mai repede spre pace? E o mostra de gandire strategica si pacifista americana!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.03.2023, 12:28)
Pai, avem la dispozitie si varianta covoarelor de bombe rusesti, au pacificat Aleppo, Groznii, Mariupol
Sunt mostre de gandire strategica si pacifista ruseasca!
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.03.2023, 01:03)
Daca te-ai uita in Istoria recenta a SUA ai vedea ca amerlocii au "pacificat" de cel putin 10 ori mai multe teritorii decat Rusia!