ZECI DE MII DE MANIFESTANŢI PE STRĂZILE ATENEI Premierul elen:"Astăzi îi spunem bun venit unui prieten"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 octombrie 2012

Premierul elen:"Astăzi îi spunem bun venit unui prieten"

Grecii au primit-o cu furie pe Angela Merkel

Cancelarul german îndeamnă la austeritate

Zeci de mii de protestatari greci s-au adunat ieri, pe străzile Atenei, exprimându-şi furia împotriva cancelarului german Angela Merkel, care a efectuat prima sa vizită în această ţară, după izbucnirea crizei datoriilor, în 2009.

Mii de poliţişti au ieşit pe străzi, iar zonele importante din centrul Atenei au fost închise pentru asigurarea securităţii întâlnirilor dintre Merkel, prim-ministrul elen Antonis Samaras şi preşedintele Karolos Papoulias.

Oficialul de la Berlin a ajuns în capitala elenă în jurul orei 13.30, iar pe la 14.30, Poliţia informa că aproximativ 25.000 de protestatari erau deja în Piaţa Syntagma, care se află în afara zonei închise.

Aceştia demonstrau împotriva liderului european, considerat vinovat pentru reducerile severe de cheltuieli pe care trebuie să le facă Grecia.

Manifestanţii fluturau bannere pe care scria "Nu eşti binevenită, Imperialiştii afară!" sau "NU pentru Al Patrulea Reich!". Alţi protes-ta-tari purtau pancarte marcate cu svas-tica. La momentul la care demonstraţiile au devenit violente, poliţia a folosit gaze lacrimogene.

Zeci de protestatari au fost reţinuţi de forţele de ordine.

Merkel a devenit o figură urâtă de greci din cauza reducerilor dure de cheltuieli impuse ţării în schimbul ajutorului internaţional în valoa-re de 347 de miliarde euro (448 miliarde dolari), la care Atena a fost nevoită să apeleze după ani de cheltuieli exagerate. Cancelarul german a apărut chiar sub înfăţişarea lui Adolf Hitler în caricaturile din tabloidele greceşti.

Un profesor în vârstă de 37 de ani, participant la manifestaţiile de ieri, a declarat, citat de presa internaţională: "Am un doctorat şi câştig 900 de euro pe lună, cu 400 de euro mai puţin decât înainte. Avem copii cărora le e foame şi majoritatea părinţilor sunt în şomaj".

Un alt participant la proteste, patron de magazin, a spus că vizita lui Merkel "pune gaz pe foc", iar "dacă ar fi vrut să ajute Grecia, ar fi trebuit să o facă mai devreme".

Vizita lui Merkel vine într-un moment crucial pentru Atena, autorităţile elene fiind blocate în ne-gocierile cu creditorii săi internaţionali pe marginea unor noi reduceri de cheltuieli de peste 13,5 miliarde euro, necesare deblocării tranşei de împrumut din pachetul de salvare.

În vizita sa, cancelarul german a îndemnat Grecia să-şi îndeplineas-că promisiunile de austeritate, exprimându-şi dorinţa de a menţine această ţară în zona euro.

Angela Merkel, care a salutat "eforturile" şi "progresele" realizate de Grecia, a menţionat, într-o conferinţă de presă organizată alături de premierul elen Antonis Samaras: "Vreau ca Grecia să rămână în zona euro. S-au făcut multe, dar au mai rămas multe de făcut".

La rândul său, Samaras - care a afirmat că grecii "îi urează bun venit unui prieten", referindu-se la vizita de ieri - a ţinut să sublinieze că întrevederea cu Angel Merkel a fost "dominată de francheţe, înţelegere reciprocă, solidaritate, spirit de colaborare şi sentimentul că problema Greciei poate fi depăşită".

Pe de altă parte, creditorii internaţionali i-au dat Atenei un nou termen - 18 octombrie, data la care este programat summitul UE - pentru implementarea reformelor în schimbul tranşei de împrumut.

"Am subliniat că, înainte de plata următoare, Grecia trebuie să demonstreze în mod clar şi credibil angajamentul său pentru punerea în aplicare deplină a programului de reformă", a declarat preşedintele Eurogrup Jean-Claude Juncker.

Angela Merkel şi autorităţile elene vor să arate că vizita oficialului de la Berlin reprezintă un gest de solidaritate şi încurajare pentru eforturile de reformă ale ţării.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, Simos Kedikoglou, a declarat că vizita Angelei Merkel este "un mesaj de încredere, un pas pozitiv".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb