Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat vineri crearea unei comisii speciale care să desfăşoare un audit asupra activităţii şefilor comisariatelor militare regionale de recrutare, transmite Reuters, conform agerpres.ro.
Această comisie va fi condusă de generalul Oleksandr Pavliuk, adjunct al ministrului apărării, a precizat Zelenski după o întâlnire cu comandanţii de rang înalt ai armatei ucrainene.
Dispoziţia preşedintelui ucrainean urmează relatărilor din presă despre presupuse fapte de corupţie ale şefului unuia dintre comisariatele militare.
Zelenski a anunţat că a ordonat demiterea urgentă a unui astfel de comandant, despre a cărui familie publicaţia Ukrainska Pravda a scris că deţine în Spania o proprietate şi maşini în valoare de milioane de dolari.
"Am dat un ordin urgent să fie creată o comisie (...) şi, împreună cu unităţile de aplicare a legii şi cu Agenţia Naţională de Prevenire a Corupţiei, să fie verificaţi toţi comandanţii birourilor militare de recrutare în toate regiunile Ucrainei, astfel încât ei să nu dezonoreze statul nostru şi memoria eroilor care mor pe front", a transmis preşedintele ucrainean pe Telegram.
El a mai menţionat în acelaşi mesaj că, la reuniunea la care a dat respectivul ordin, au fost de asemenea discutate situaţia de pe frontul războiului cu Rusia, aprovizionarea cu arme şi ritmul de producţie al industriei militare, potrivit agerpres.ro.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Danusia în data de 23.06.2023, 22:07)
Individul ăsta e mai capabil decăt A.I.(art.intelligence).
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.06.2023, 23:42)
Incredibil,
Zelenski anul trecut a afirmat ca Ucraina a eradicat COMPLET coruptia,
poate ca eroul planetar totusi MINTE ??!!