Ziarul "BURSA" a oferit cadouri copiilor de la Spitalul Fundeni

Ziarul BURSA #Media-Advertising / 5 ianuarie 2012

Ziarul "BURSA" a oferit cadouri copiilor de la Spitalul Fundeni

Moş Crăciun a lăsat, anul trecut, la Atelierul său de la ziarul "BURSA" daruri pentru copiii bolnavi, internaţi în Secţia de Pediatrie a Institutului Clinic Fundeni.

Cadourile pentru cei 125 de micuţi au fost pregătite de elfii noştri şi împărţite la serbarea de Crăciun.

Împreună cu Asociaţia M.A.M.E., ziarul BURSA a reuşit să aducă un zâmbet, în Ajunul Crăciunului, copiilor de la Spitalul Fundeni şi să îi facă să privească cu optimism şi încredere spre însănătoşire.

În timpul vizitei noastre, am avut prilejul să asis-tăm la spectacolul de Crăciun, unde copii au ascultat colinde şi au urmărit demonstraţii de dansuri latino. Asta, până l-au zărit pe Moş Crăciun, care i-a chemat pentru a le împărţi cadourile mult aşteptate.

Mulţumiri din partea Asociaţiei M.A.M.E. şi a copiilor bolnavi din Spitalul Fundeni

Încep prin a vă mulţumi în numele copiilor bolnavi internaţi în Spitalul Fundeni, pentru sprijinul oferit la realizarea evenimentului din data de 22 decembrie 2011, pe care Asociaţia M.A.M.E. l-a organizat cu ajutorul vostru şi al celor care au răspuns pozitiv apelului nostru.

Scopul acestei acţiuni a fost acela de a le dis-trage micilor pacienţi atenţia de la tratament, durere şi boală, cunoscut fiind faptul că un impact psihologic pozitiv are rol major în terapie.

Vă spun sincer că, deşi avem experienţă, fiind de aproximativ trei ani în mijlocul acestor micuţi pacienţi, nu am scăpat de emoţii. De fiecare dată, trăirile şi sentimentele sunt extrem de intense şi de neuitat, pentru noi, echipa Asociaţiei M.A.M.E.

M-am bucurat nespus de mult să văd mămicile cum îşi priveau copiii, care, deşi bolnavi de cancer, radiau de bucurie. Copiii au cântat, au dansat, au aplaudat şi au uitat pentru câteva ore de boală, de spital... de durere.

A fost cel mai reuşit spectacol de acest fel care s-a organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă în Secţia de pediatrie a Spitalului Fundeni, ne-au mărturisit părinţii copiilor şi personalul medical.

La sfârşitul spectacolului, Moş Crăciun le-a împărţit daruri. Mulţumită implicării dumneavoastră, a donaţiei de produse pe care aţi făcut-o şi mulţumită altor persoane cu suflet mare, am reuşit să pregătim pentru aceşti copii, 120 de pachete cu jucării, cărţi, produse de igienă, dulciuri şi alte lucruri.

De asemenea, mulţumită celor care au donat bani, Asociaţia M.A.M.E. a reuşit să doteze secţia de pediatrie a spitalului Fundeni cu:

- cinci televizoare tip LCD noi (două - marca LG - cu diagonala de 32 de inci şi trei - marca Samsung - cu diagonala de 19 inci) care vor fi montate pe holurile celor două etaje ce compun secţia şi în cele două camere de recoltat analize;

- patru calculatoare performante (un laptop Acer Aspire diagonala de 15 inci şi trei desk-top-uri cu monitoare de 19 inci) ce vor fi montate în camera de joacă.

Spectacolul, Moş Crăciun, darurile primite şi surprizele, toate acestea au avut un impact deosebit asupra copiilor, părinţilor cât şi a noastră, a tuturor celor prezenţi la eveniment.

Vă mulţumim din suflet pentru sprijinul oferit şi sperăm să vă avem alături şi cu alte ocazii în care, prin efortul nostru comun, să oferim copiilor bolnavi bucurie, speranţă şi certitudinea că cei din jur nu i-au uitat.

Vă doresc din toata inima, dvs. şi tuturor celor care fac parte din Grupul de Presă BURSA, să aveţi sărbători fericite, sănătate şi multe bucurii, alături de cei dragi!

MARIA CULESCU, Preşedinte ASOCIAŢIA M.A.M.E.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb