25 milioane de euro cheltuite în magazinele on-line în prima jumătate a anului

N.N.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 4 iulie 2008

25 de milioane de euro au fost cheltuite în magazinele on-line de către români, în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform statisticilor RomCard, se arată într-un comunicat de presă. Dintre acestea, 22,3 milioane euro au fost tranzacţionate în magazinele online care folosesc soluţia ePayment. Creşteri importante s-au înregistrat şi la numărul de tranzacţii care a ajuns la aproape 300.000 de euro, dar şi la valoarea medie a unei cumpărături care a ajuns de la 80 euro anul trecut la 92 euro în perioada analizată.

Clasamentul principalelor tipuri de produse achiziţionate şi plătite online cu card bancar a rămas neschimbat faţă de perioada anterioară: industria telecom, turism&transporturi, în special bilete de avion, şi e-tail, la această a treia categorie comercializându-se foarte bine produsele IT. Pe lângă acestea, alte două segmente au înregistrat creşteri însemnate şi au demonstrat că prezintă potenţial de creştere în viitorul apropiat: asigurările online şi biletele pentru spectacole şi concerte.

"Creşterea vânzărilor online de bilete pentru concerte şi spectacole se datorează, atât acţiunilor culturale de acest tip care în acest an s-au înmulţit, cel puţin în Bucureşti, dar şi numărului mai mare de site-uri care vând online astfel de bilete. În ceea ce priveşte asigurările, piaţa este favorabilă, deoarece segmentul turis-mului înregistrează un succes uriaş în mediul online şi oricine călătoreşte în străinătate are nevoie de asigurare", consideră Carmen Sebe, CEO GECAD ePayment.

Conform informaţiilor din sistemul ePayment, vânzările online de asigurări, în special asigurări de călătorie, au crescut cu 95% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările de bilete la spectacole şi concerte au crescut de peste patru ori faţă de primele şase luni ale anului 2007.

Principala caracteristică a acestui prim semestru a fost creşterea numărului de magazine, în sistemul ePayment intrând aproape 90 de magazine noi de la începutul anului până acum.

"Piata creşte pentru că avem tot mai multe magazine online şi pentru că a mai crescut şi rata de penetrare a accesului la Internet, care a depăşit 30%. Este vorba despre un trend pe care vom fi încă mult timp de acum încolo. Ceea ce lipseşte însă pieţei din România este posibilitatea de a plăti online pentru diverse servicii, de la taxe şi impozite până la plata abonamentelor la cablu, internet. Există câteva servicii care pot fi plătite online, însă acestea sunt puţine şi nu acoperă nevoia reală existentă în piaţă", este de părere şi Marin Mitroi, Director General RomCard.

Atât Carmen Sebe, cât şi Marin Mitroi consideră că implementarea unui sistem sigur şi funcţional de plată online pentru astfel de servicii ar duce la o nouă creştere spectaculoasă a comerţului electronic românesc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb