Bulgaria va crea un hub de gaze naturale la portul Varna de la Marea Neagră

Ziarul BURSA #Companii / 19 martie 2018

Bulgaria, care are ambiţia să se transforme dintr-o ţară de tranzit pentru gazul rusesc într-un centru de tranzacţionare a energiei, a anunţat, săptămâna trecută, că va demara un studiu de fezabilitate pentru crearea unui hub de gaze naturale la portul Varna de la Marea Neagră, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Planul este sprijinit de Comisia Europeană şi vine după anularea de către Gazprom a proiectului South Stream, prin care ar fi livrate către Europa Centrală gaze ruseşti prin Marea Neagră, via Bulgaria. Proiectul a fost abandonat în luna decembrie 2013 din cauza poziţiei Bulgariei şi a presiunilor venite de la Bruxelles.

Joi, operatorul reţelelor de transport de gaze naturale din Bulgaria (Bulgartransgaz) a semnat un contract de 2,3 milioane de leva (1,5 milioane de dolari) cu un consorţiu bulgaro-elveţian, AF-EMG Consult, pentru a efectua studiul de fezabilitate, care ar urma să fie finalizat până în iulie, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei de la Sofia. UE va acorda 920.000 euro pentru studiul de fezabilitate.

La un forum energetic desfăşurat la Sofia, vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru uniunea energetică, Maros Sefcovic, a reiterat joi sprijinul Bruxelles-ului pentru acest plan, care va majora nivelul gazelor naturale şi securitatea energetică în sud-estul Europei.

"Comisia Europeană sprijină foarte mult planurile Bulgariei de a se transforma dintr-o ţară de tranzit într-un centru de distribuţie a gazelor. Vrem ca hub-ul de gaze naturale, denumit "Balkan", să fie eficient, chiar dacă gazul va fi furnizat din diferite direcţii, el trebuie tranzacţionat aici şi vândut partenerilor", a afirmat Sefcovic.

În prezent, Bulgaria transportă anual aproximativ 12 miliarde metri cubi de gaz rusesc spre Turcia dar aceste livrări s-ar putea opri în 2019 dacă Rusia reuşeşte să finalizeze gazoductul TurkStream.

De asemenea, Bulgaria speră să atragă gaze naturale din Azerbaidjan, LNG (gaz natural lichefiat) din Grecia, Qatar şi alte regiuni.

Costul construirii hub-ului este estimat la 1,4 miliarde de euro (1,73 miliarde de dolari) - 2,4 miliarde de euro (2,96 miliarde de dolari) şi vor fi folosite conducte noi şi existente din Bulgaria precum şi interconectorul construit cu România, Serbia şi Turcia, şi eventual un gazoduct submarin din Rusia.

Recent, ambasadorul Bulgariei în Turcia, Nadezhda Neynsky, a afirmat că Sofia are ambiţia de a deveni un hub de gaze naturale în regiune prin construcţia, împreună cu Comisia Europeană, a unui centru de distribuţie a gazelor denumit "Balkan". Gazele naturale care ar urma să ajungă la acest centru de distribuţie ar urma să provină din Azerbaidjan, România, din platoul continental al Mării Negre şi Rusia.

Nadezhda Neynsky a apreciat că ar putea fi luate în considerare şi alte puncte de intrare din Turcia, ceea ce înseamnă că ar putea fi inclus şi proiectul gazoductului TurkStream, destinat să transporte gaze naturale din Rusia în sudul şi sud-estul Europei, prin Turcia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb