Aproape jumătate din valoarea tranzacţiilor din prima şedinţă a săptămânii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), de 108,7 milioane de lei, a fost dată de schimburile cu acţiunile Banca Transilvania (TLV).
În piaţa "deal" a fost efectuată o tranzacţie în valoare de 25,5 milioane de lei cu titlurile instituţiei de credit din Cluj, schimbul fiind încheiat la preţul unitar de 2,55 lei, cu 0,97% sub referinţă. În piaţa "regular", acţiunile Banca Transilvania au cumulat un rulaj de 24,95 milioane de lei, titlurile TLV încheind ziua în declin cu 1,17%, la 2,545 lei.
În ton cu evoluţiile din pieţele europene, indicii au încheiat indecis sesiunea bursieră. Indicele BET, al celor mai lichide nouăsprezece acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,04%, la 12.807,55 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a crescut cu 0,06%, până la 2.550,98 de puncte.
Echipa de la Prime Transaction a notat, în raportul său zilnic: "Indicii au înregistrat evoluţii mixte în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii. Variaţiile au fost cuprinse între -0,23% pentru BET-FI şi 0,8% în cazul indicelui BET-NG. Valoarea tranzacţiilor a fost de 21,97 milioane euro, peste media anului curent. Acţiunile Banca Transilvania au fost principalul furnizor de lichiditate (...). Din indicele BET, titlurile a trei emitenţi au avut creşteri de peste un procent: Nuclearelectrica (SNN), 1,88%, Alro (ALR), 1,4% şi OMV Petrom (SNP), 1,03%. La polul opus, cele mai mari scăderi au fost înregistrate de acţiunile celor două bănci din indice: BRD-Groupe Societe Generale (BRD), -2,09% şi Banca Transilvania, -1,17%".
După acţiunile Banca Transilvania, pe treapta a doua a topului clasamentului lichidităţii din piaţa "regular" s-au situat titlurile Romgaz (SNG), ce au cumulat un rulaj de 17,19 milioane de lei, într-o zi în care acţiunile producătorului de gaze naturale au urcat cu 0,95%, la 37,3 lei.
Titlurile Nuclearelectrica s-au apreciat până la preţul de 40,7 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 15,35 milioane de lei.
Pe poziţia a patra a topului rulajului s-au clasat acţiunile Fondul Proprietatea (FP), a căror lichiditate s-a ridicat la 3,7 lei, cotaţia FP stagnând, la preţul de 1,762 lei.
Indicele BET AeRO, dedicat acţiunilor listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al bursei noastre, a urcat cu 0,43%, la 997,64 de puncte.
Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 30 de titluri de la bursa noastră, a avut un declin de 0,03%, la 1.135,64 de puncte, în timp ce indicele compozit BETPlus a scăzut cu 0,06%, până la 1.190,45 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Artego" (ARTE): +11,21%
2. "Altur" (ALT): +5,26%
3. "Alumil Rom Industry" (ALU): +2,53%
4. "IAR Braşov" (IARV): +2,49%
5. "SIF Transilvania" (SIF3): +2,21%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Carbochim" (CBC): -6,67%
2. "Uamt" (UAM): -4,85%
3. "Romcab" (MCAB): -4,05%
4. "Sinteza" (STZ): -3,13%
5. "Transilvania Broker de Asigurare" (TBK): -2,84%