Cioloş, de trei ori mai tare ca Obama

A.S.
Ziarul BURSA #Politică / 20 septembrie 2016

Cioloş, de trei ori mai tare ca Obama

Premierul Dacian Cioloş pare să fie mai performant ca autorităţile americane. Cel puţin aşa reiese din discursul său de ieri, din Parlament.

În condiţiile în care în SUA au fost create lunar în jur de 180.000 de locuri de muncă, anul acesta, la o populaţie de circa 319 milioane de locuitori, în România, proporţional, la o populaţie de circa 19.000.000 de locuitori ar fi trebuit create 10.700 de locuri de muncă-lunar, pentru o performanţă egală.

Dar Dacian Cioloş a raportat, ieri, că în primul semestru, numărul salariaţilor a crescut cu 152.000, adică peste 25.300 de locuri de muncă/lună.

O performanţă de aproape trei ori mai tare ca a administraţiei Obama.

"La sfârşitul lunii iulie, aveam cu 152 de mii de salariaţi mai mult, din care 140 de mii în sectorul privat şi 12 mii în sectorul public", a spus, ieri, premierul Cioloş, referindu-se la primul semestru, după care a adăugat: "Din cele 140 de mii de locuri de muncă nou create în sectorul privat, circa 100 de mii au fost create în zona serviciilor, iar restul de circa 40 de mii în zona productivă".

Cristian Pârvan, secretar general al AOAR, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), ne-a declarat: "Există contracte de muncă pe durată nedeterminată şi program integral de lucru (8 ore) sau cu timp parţial de muncă (1-7 ore)...câte sunt? Nu ştim. Sunt contracte pe durată determinată cu program integral de lucru (8 ore) şi cu timp parţial de muncă (1-7 ore)...câte sunt? Nu ştim! Câţi salariaţi şi câte contracte de muncă sunt la nivelul primului semestru 2016? Nu ştim!

Ştim că a crescut numărul de locuri de muncă în construcţii şi comerţ în mod deosebit! Ce fel de contracte?

Inspecţia Muncii ar trebui să publice datele lunar (conform legii angajatorul trebuie să înscrie contractul de muncă în REVISAL cu 10 zile înainte de începerea activităţii)".

Domnul Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, nu ne-a lămurit, până la închiderea ediţiei, cu privire la cifrele expuse de premier.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Zeflemeaua ieftina, din titlul "Ciolos, de trei ori mai tare ca Obama", este dincolo de orice dubiu. In privinta argumentului, semnatara A.S. a articolului face o comparatie intre numarul de locuri de munca raportate in SUA, cu cele raportate in Romania (pastrand proportionalitatea cu populatiile totale). Totusi, un titlu de curiozitate: inainte de a semna articolul, autoarea chiar s-a asigurat ca declaratiile dlui Ciolos chiar merita bascalia? Autoarea ne pomeneste de doua incercari de a verifica. La prima incercare, dl Cristian Parvan i-a spus ca nu are date pentru a se pronunta, nici pro, nici contra. La a doua incercare, "Domnul Liviu Iolu, purtatorul de cuvant al Guvernului, nu ne-a lamurit, pana la inchiderea editiei, cu privire la cifrele expuse de premier". Intrebare: intervalul unei dupa-amieze, este suficient pentru ca autoarea articolului sa-si considere justificata zeflemeaua? Pentru ca doar o dupa-amiaza a trecut, de la declaratia din Parlament a dlui Ciolos, pana la zeflemeaua semnata. Din nefericire, ziarul Bursa publica frecvent bascalia ieftina si tonul ireverentios (uneori, chiar cu tenta licentioasa).

    1. Din nefericire.

      Pentru cine? 

      Cifrele lui Ciolos sint o surpriza... politica, dar nu si o surpriza statistica!  

      Daca autorul articolului a avut doar o dupa-amiaza pentru verificarea afirmatiilor lui Ciolos si nu a reusit (nu din vina sa, de vreme ce Iolu insusi nu a reusit), totusi Bursa tocmai publicase, in dimineata aceleiasi zile, o analiza asupra ocuparii populatiei active, din care rezulta, pe baza INS, o crestere medie lunara a ocuparii, pe anul trecut, de circa 10 000. 

      In primul trimestru al acestui an, numarul celor ocupati a scazut cu 250 de mii, fata de trimustrul al IV-lea, din 2015. 

      A naibii coincidenta, exact in al doilea trimestru al acestui an, despre care INS nu are date publicate, lui Ciolos ii sare numarul salariatilor nu cu 152 de mii, cat ne informeaza raportindu-se la sfirsitul anului, ci cu 386 de mii, in raport cu primul trimestru din 2016. 

      Pai nu-i Ciolos mai tare ca Obama, prietene! 

      In realitate, comportamentul acestui indicator este ciclic: in primul si ultimul trimestru al anilor scade si creste in al doilea si al treilea. 

      Daca este adevarata cifra anuntata ieri de Ciolos, atunci ea reprezinta o crestere mai mica a trimestrului al doilea din 2016, cu 41 000, fata de perioada similara a anului trecut. 

      Dacian Ciolos are zece luni de cand proceseaza datele statistice de acest fel si a ajuns la concluzia ca poate sa se impauneze prosteste cu miscarea naturala a ocuparii populatiei active.  

      Jurnalistului i-a luat o singura dupa-amiaza sa-l persifleze (si a facut-o chiar prea civilizat}. 

      Din nefericire. 

      Pentru cine?

      Prietene... 

      ieri la ora 18:30 febletzea mea, doamna Lacramioara, dadea beste in imparatie faptul ca compania o da dea dividende de cel putin 30%. Asa ceva e mai tare ca salariatii domnului Ciolos. Doar am invatat la Berlin de la domnia sa, ca aderarea la Euro o vrem, da trebuie si sa putem.Revenind la sefa doamnei Lacramioara se pune intrebarea: In 2015 de ce nu au fost acordate la Petrom dividende, in timp ce la OMV s-au acordat din rezerve? NU e Romania tzara di tutti possibilities? So , forget it Amerika, Guten Morgen Rumänien, Vienna is calling:-)

      Ce faci?

      Ce pot! 

      Cum ce poti? Ce vrei ca e democratie!

      NU ce vreau, numa' ce pot! 

      vezi care e diferenta intre un spermatozoid Petrom si unul OMV? Desi a fecundat odata ovulul STOXX , obliga pe cei responsabili cu statistica sa l mai treaca odata cu aceeasi performanta , desi perioada gestatiei nu a fost incheiata. Asta da brutalitate. Il depaseste si pe domnul Treichl in asteptarile Sale. Acu sa mai zici ca exista indivizi, fie ei si juridici care nu fac ce vor:-)

      La Viena e mai fig ca la Bucuresti si poate la Chisinau, de aia!

      desi nu in totalitate caci rapoartele consolidate de fax la Viena...

    Cam ce statistici trebuie sa analizam.

    Aoar pune degetul pe rana. 

    Multinationalele rotesc oameni in special cele auto pentru ca primesc subventii de la stat pentru jou angajat, asta trebuia sa mai specifice autorul articolului, subventie pentru tanar, subventie pentru 45+; ii tin 3-7 luni si ii da afara, legal bineanteles. 

    Cand spui Itm, spui Bectel munca la negru, nu a invatat nimic dupa ei.

    Rog tineri din It sa faca un soft pt Itm sa clasifice cm in 8 ore, 1-7 ore, nedeterminata, determinata. ITM-ul are nevoie de timp de tigara. 

    1. ai fi observat ca in 2014 BCR echivala la rezultate cu Deutsche Bank.

      Confunzi Bcr cu Erste!

    Am doua reprosuri decat (ca sa ma inteleaga si Dragnea) pentru guvernul Ciolos:

    1. ca nu a facut presiuni mai mari asupra ANAF (care e stat in stat) sa accelereze recuperarea prejudiciilor din dosarele de coruptie. 

    2. ca nu l-a lasat pe Biris sa faca un pic de lumina in Codul Fiscal. 

    In rest, de departe cel mai bun guvern din 1945 incoace. 

    1. Adica, pentru ca n-a facut nimic?

      sincer CHIAR e mai bun decat Ob.Are mult mai multa experienta de lidership la nivel inalt oricum fata de ORICINE din Romania e mai tare de 10x.Faptul caci clientela politica nu-l mai inghite e alta treaba aici intra si presa care era platita regeste pt. servicii prestate, direct, indirect prin trusturi, ziare sau prin redactori.

      Bine.

      Si ce a facut? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb