CONFERINŢA CODUL INSOLVENŢEI - EDIŢIA A V-A / GHEORGHE PIPEREA: "Procedura insolvenţei - mult mai complexă la persoanele fizice decât la comercianţi"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa / 28 februarie 2018

Gheorghe Piperea

Gheorghe Piperea

Stan Tîrnoveanu: "Din perspectiva corpului de practicieni, există procedurile interne"

Procedura insolvenţei este mult mai complexă la persoanele fizice decât la comercianţi, consideră avocatul Gheorghe Piperea, care a precizat: "Insolvenţa personală constituie o procedură mult mai complexă decât cea des­făşurată în cazul firmelor, mai ales din punct de vedere psihologic, familial, social. Este foarte greu ca un om să poarte titulatura de insolvent".

Procedura de lichidare este reversibilă în acest caz, comparativ cu falimentul, care este ireversibil, a mai subliniat specialistul, completând cu faptul că cei care au datorii mici pot ajunge în situaţia ca acestea să fie şterse, dar că, în acest caz, este o procedură foarte grea şi îndelungată.

"Legea insolvenţei persoanelor fizice, în vigoare din 1 ianuarie 2018, este aplicabilă, deşi am spus de mai multe ori că are fragmente neconstituţionale", a menţionat domnul Piperea, adăugând că, acum, sunt pe rol câteva cereri în baza acestei legi, inclusiv la Tribunal: "Din nefericire, judecătorii consideră că nu pot deschide procedura pentru că nu există formularistica de la ANPC. Poţi lăsa, însă, să se aplice procedura de rambursare a datoriilor pe bază de plan. Dar procedura de lichidare este exclusiv judiciară. Conform legislaţiei în vigoare, judecătorii nu au dreptul să refuze o cerere în acest domeniu".

Descărcarea de datorie se des­făşoară în faţa judecătorului, a mai spus domnia sa.

Conform avocatului Stan Tîrnoveanu, din perspectiva corpului de practicieni, există procedurile interne: "Noi am depus lista celor care vor să fie practicieni în insolvenţa personală, la fel şi avocaţii, notarii şi executorii. Înţeleg că ar fi o problemă de logistică la comisiile teritoriale, dar că există o comisie centrală în cadrul ANPC". Domnia sa a mai spus că ar trebui să se poată depune cereri de insolvenţă personală direct în instanţă.

Adoptată în Parlament în data de 20 mai 2015, Legea insolvenţei personale a fost amânată de mai multe ori, prima dată în decembrie 2015, pe motiv că nu există fondurile şi logistica necesare pentru aplicarea noilor reglementări, dar şi din cauza lipsei normelor metodologice de aplicare.

În prima jumătate a lunii iunie 2017, Guvernul a aprobat normele metodologice pentru aplicarea aces­tei legi, iar în toamna anului trecut aplicarea legii a fost prorogată până la 1 ianuarie 2018.

Textul legislativ prevede ca cetăţenii aflaţi în incapacitate de plată a datoriilor nu din vina lor să îşi poată reeşalona obligaţiile de plată pe baza unui plan de redresare financiară, pe o perioadă de cinci ani, ce poate fi prelungită cu 12 luni. Potrivit legii, debitorul poate solicita începerea procedurii de insolvenţă dacă este în incapacitate de a-şi achita datoriile în decurs de 90 de zile de la data scadentă a acestora. Astfel, cei care îşi declară insolvenţa sunt protejaţi de executarea silită şi orice astfel de procedură aflată în curs de des­făşurare se suspendă pe durata insolvenţei, conform textului legislativ. De asemenea, nu se vor acumula dobânzi penalizatoare, penalităţi sau alte tipuri de costuri suplimentare la datoriile existente la data deschiderii procedurii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb