English
Celeritatea procedurii de insolvenţă este vitală pentru continuarea activităţii companiilor, iar viteza derulării unei proceduri de insolvenţă este importantă şi pentru recăpătarea încrederii în companie a persoanelor interesate, în capacitatea de a concepe şi implementa cu succes un plan de redresare sau reorganizare, susţine Florian Mateiţă, Partener RomInsolv SPRL.
Florian Mateiţă a arătat: "În cazul falimentului, celeritatea presupune valorificarea patrimoniului rapid, înainte de a fi afectat de degradarea fizică şi morală, astfel încât activele să reintre funcţionale în circuitul economic, iar costurile procedurii, inclusiv cele de pază şi conservare, să rămână la un nivel rezonabil. Altfel, scăderea drastică a valorii unor active, imposibilitatea întocmirii unui plan de reorganizare, practic, schimbarea totală a cursului unei proceduri, sunt câteva dintre efectele negative care pot afecta iremediabil drepturile creditorilor şi activitatea debitorului aflat într-una din procedurile greoaie".
Potrivit domniei sale, respectarea principiului celerităţii este obligaţia profesioniştilor, respectiv a practicianului în insolvenţă şi a judecătorului sindic, cele două instituţii fiind nevoite să conlucreze, utilizând cadrul legal existent, astfel încât procedura de insolvenţă să se deruleze în limitele termenelor maximale prevăzute de lege.
Domnul Mateiţă a prezentat trei cauze care reduc celeritatea unei proceduri de insolvenţă. Prima cauză care întârzie procedura este ritmul lent de îndeplinire a atribuţiilor de către practician, semn că nu sunt alocate resursele umane şi materiale suficient de bine corelate cu complexitatea cazului, iar echipa practicianului gestionează greu rezistenţa la schimbare a debitorului.
"Sunt frecvente situaţiile în care debitorul, în mod conştient sau din lipsă de personal, furnizează incomplet şi tardiv documentele şi informaţiile", afirmă domnul avocat Florian Mateiţă.
A doua cauză a întârzierilor o reprezintă numărul acţiunilor formulate împotriva măsurilor practicianului care, prin obiectul lor, împiedică parcurgerea rapidă a fazelor procedurii. Aceste acţiuni sunt introduse când părţile percep că le sunt lezate interesele de modul în care practicianul în insolvenţă îşi îndeplineşte atribuţiile sau, frecvent, reprezintă doar acţiuni tactice, menite să temporizeze parcursul procedurii şi să aducă avantaje unui creditor, categorii de creditori sau chiar debitorului.
În practică, creditorii care înregistrează valori semnificative în tabelul creanţelor ajung să fie victimele propriilor politici de creştere a vânzărilor, a faptului că şi-au asumat conştient riscuri suplimentare: termene de plată mai mari, volum mai mare per comandă, livrare peste datoria existentă, peste eşalonări nerespectate etc. Aceeaşi asumare conştientă a riscului este şi în cazul creditelor bancare insuficient garantate sau a creanţelor bugetare rostogolite până devin nesustenabile sau care sunt născute ad-hoc, din PV-uri de control. Le este specifică camuflarea responsabilităţii prin poziţionări judiciare tactice constante de a căror soluţionare depinde avansul procedurii şi, în consecinţă, continuarea activităţii debitorului. În mod similar, mimând interesul pentru continuarea activităţii, unii debitori atacă frecvent măsurile practicianului în insolvenţă şi deciziile creditorilor, scopul real al litigiilor fiind, de fapt, obţinerea de avantaje suplimentare. Comun tiparului descris mai sus este că oricare dintre aceştia vor refuza nu numai negocierile prin care s-ar ajunge rapid la un compromis funcţional, dar şi orice mijloace alternative legale care conduc la scurtarea litigiilor.
Ultima cauză a întârzierilor se află, potrivit domnului Florian Mateiţă, în dreptul instanţelor de judecată şi este reprezentată de termenele procesuale lungi şi soluţiile impredictibile în speţe similare, adeseori văduvind câştigătorul litigiilor de utilitatea practică a soluţiei. Este format, astfel, contextul în care părţi care nu au nimic de pierdut încearcă acţiuni în justiţie prin intermediul cărora speră să obţină avantaje forţate. Domnul Mateiţ arată: "Creşterea numărului litigiilor are drept consecinţă termene de judecată şi mai rare, eventual slăbirea calităţii actului de justiţie, ceea ce stimulează noi litigii al căror număr se adăugă stocului existent, alimentând cercul vicios care menţine şi dezvoltă starea de supraaglomerare cronică a instanţelor de judecată. Numărul litigiilor în insolvenţă va fi mult diminuat după ce instanţele de judecată vor acorda termene de judecată scurte, iar soluţiile în speţe similare vor fi predictibile".
• Pârghii pentru obţinerea celerităţii procedurilor de insolvenţă
Expertul RomInsolv oferă şi câteva pârghii care pot atrage celeritatea derulării procedurilor de insolvenţă.
Florian Mateiţă a precizat: "Pornind de la observaţia că legislaţia insolvenţei trebuie utilizată în forma în care este în vigoare astăzi, iată câteva pârghii care pot fi acţionate: numirea practicianului în insolvenţă ale cărui resurse disponibile - inclusiv de know-how, sunt adecvate cerinţelor dosarului, remunerarea sa corespunzătoare, asigurarea cadrului predictibil de acţiune".
Domnia sa arată că eliminarea conflictului de interese la numirea practicianului în insolvenţă va elimina starea de insecuritate juridică prezentă la deschiderea procedurii şi va permite concurenţa profesională, deci ridicarea nivelului de competenţă. Domnul Mateiţă arată că un practician care deţine calitatea de administrator/lichidator judiciar al unui debitor devine, conform prevederilor art.2 lit.q din Propunerea de directivă COM(2022) 702 din 07.12.2022, "parte strâns legată de debitor" din perspectiva externă a procedurii, având "acces preferenţial la informaţii fără caracter public cu privire la afacerile debitorului".
Florian Mateiţă a mai spus: "Astăzi, în conformitate cu prevederile art.28 alin.5 din OUG nr.86/2006, practicianul în insolvenţă are posibilitatea să-şi numească propria filială sau, respectiv, fosta echipă desprinsă formal din grup, în calitate de administrator/lichidator judiciar în dosarul de insolvenţă al unui debitor al debitorului aflat deja în portofoliul său, fiind concomitent administrator judiciar sau lichidator al unui debitor şi al creditorului acestuia. Acest fapt poate conduce la o situaţie în care companii în dificultate, de un anumit calibru, ar fi polarizate în portofoliul unui nucleu de practicieni în insolvenţă care, având acces preferenţial la informaţii fără caracter public cu privire la afacerile acestora şi drept de vot încrucişat la masa credală, ar avea posibilitatea să le administreze în interesul propriei structuri, inclusiv să-şi autogenereze noi proiecte. Soluţia pe care o propun este abrogarea art.28 alin.5 din OUG 86/2006, extinderea interdicţiei prevăzută la art.28 alin.4 din OUG nr.86/2006 asupra partenerilor, salariaţilor şi colaboratorilor practicianului în insolvenţă, timp de cel puţin 2 ani de la încetarea colaborării, în nume personal şi al noii forme de organizare în care se află".
Reuşita unei proceduri este direct proporţională cu capacitatea practicianului în insolvenţă provizoriu de a-şi îndeplini în termen şi cu profesionalism atribuţiile (dublată de o bună comunicare) şi este invers proporţională cu numărul litigiilor şi contestaţiilor promovate în apărarea intereselor lor de către participanţii la procedură.
• Introducerea grilei de plată, necesară pentru devulnerabilizarea practicianului provizoriu
Domnia sa s-a referit şi la necesitatea devulnerabilizării practicianului în insolvenţă provizoriu în relaţie cu debitorul şi creditorii acestuia. Potrivit domnului Mateiţă, practicianul în insolvenţă provizoriu este vulnerabil, nu-şi cunoaşte remuneraţia şi nu ştie dacă-i va fi permis să finalizeze dosarul. În acest moment, practicianul are fixat de către instanţă un onorariu derizoriu care, dacă nu-i va fi definitivată poziţia de către adunarea creditorilor, devine onorariul său final.
Florian Mateiţă a precizat: "Practicianul provizoriu este, astfel, obligat să negocieze onorariul şi definitivarea sa dintr-o poziţie de inferioritate în raport cu ceilalţi participanţi la procedură: deja consumă resurse din propriile rezerve, iar capacitatea de a susţine activitatea fără încasări este limitată. Constrângerile economice din această perioadă pot favoriza încercări ale creditorilor de impunere de condiţii practicianului provizoriu, ceea ce afectează echidistanţa poziţiei şi profesionalismul intern al echipei. (...) Suntem singura profesie care nu are o grilă, un standard minim de plată în faza provizoratului, ceea ce nu este în regulă. Noi ne apucăm de lucru şi nu ştim dacă vom fi definitivaţi în acel dosar, iar asta creează o vulnerabilitate a practicianului şi celerităţii procedurii. (...) Soluţia pe care o propun este stabilirea unei grile de onorarii minime funcţie de criteriile specifice dosarelor (art.38 lit.b din OUG nr.86/2006) cu menţiunea că onorariul practicianului provizoriu este cel puţin egal cu cel al practicianului definitiv".
Pentru o celeritate mai mare, domnul Mateiţă susţine că este nevoie de uniformizarea practicii la nivelul UNPIR, care va duce la crearea unei predictibilităţi şi la diminuarea numărului de litigii. De aceea, expertul din cadrul RomInsolv SPRL propune ca Manualul de bune practici să fie actualizat şi aliniat cu legislaţia şi avansul tehnologic, măsură ce ar trebui dublată de înfiinţarea unui grup de lucru multidisciplinar care, la solicitarea practicienilor, să analizeze speţe complexe, să identifice argumentele legale, economice şi de oportunitate care corespund rezolvării şi aplicării soluţiei corecte în fiecare dintre speţele prezentate.
Florian Mateiţă mai arată că e nevoie de o aplicabilitatea fără echivoc a cursurilor INPPI. Potrivit domniei sale, temele, problemele şi soluţiile prezentate de lectori în cadrul cursurilor în care se oferă puncte INPPI să fie concepute astfel încât să aibă utilitate practică, respectiv să fie aplicabile în proceduri întocmai cum au fost ele predate, practicianul în insolvenţă având obligaţia de a identifica criteriile în baza cărora decide că este, evident, o identitate de speţă.
Florian Mateiţă afirmă că efectul imediat al implementării tuturor măsurilor de mai sus va fi scăderea semnificativă a numărului de litigii tactice, ceea ce va elibera instanţele de judecată obţinând timp pentru judecarea rapidă şi de calitate a litigiilor inevitabile. Expertul RomInsolv SPRL susţine că, odată cu dobândirea celerităţii, vom asista la creşterea numărului de restructurări şi reorganizări judiciare reuşite, a încrederii în justiţie şi, sub efectul predictibilităţii, a încrederii între actorii economici, deci, în final, la accelerarea economiei.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
