Contribuabilii şi Fiscul ar putea efectua electronic solicitarea şi emiterea de documente

A.C.
Companii #Servicii Publice / 2 iunie 2014

Ministerul Finanţelor Publice a lansat astăzi, în dezbatere publică, un proiect de act normativ ce include o serie de modificări care vizează introducerea posibilităţii comunicării în format electronic, precum şi măsuri de sprijin pentru agricultorii care au înregistrat pierderi din cauza unor calamităţi provocate de condiţiile meteorologice nefavorabile, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice remis redacţiei.

"Astfel, în scopul dezvoltării unui sistem de comunicare electronică între contribuabili şi organele fiscale, proiectul de act normativ introduce posibilitatea emiterii şi comunicării actelor administrative fiscale şi a altor acte procedurale (notificări, înştiinţări, certificate de atestare fiscală, etc.) şi în formă electronică. Rolul acestei măsuri este de a crea posibilitatea comunicării în timp real a declaraţiilor, a cererilor şi a altor documente pe care contribuabilii le depun la organele fiscale, precum şi asigurarea unei procesări mai rapide a acestora, comparativ cu cele depuse în format pe hârtie", se arată în comunicare.

Proiectul prevede transmiterea, în format electronic, de către ANAF, la solicitarea altor autorităţi publice, a documentelor privind situaţia fiscală a contribuabililor.

"De exemplu, în anul 2013, administraţiile fiscale au eliberat contribuabililor aproximativ 5,5 milioane de adeverinţe de venit tipărite. Această măsură are ca efect reducerea costurilor de administrare fiscală şi asigurarea celerităţii în soluţionarea cererilor contribuabililor", se mai arată în informaţia transmisă de Minister.

Pentru persoanele fizice, se creează baza legală în vederea dezvoltării procedurilor de utilizare a altor instrumente de identificare decât certificatul digital calificat, respectiv, cele de tip utilizator parolă, telefon mobil, digipass sau alte dispozitive stabilite ulterior la nivel de ordin al ministrului. Aceste mijloace de comunicare electronică vor putea fi folosite şi de către administraţia locală în relaţia cu contribuabilul.

Ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu a adăugat: "Simplificarea procedurilor administrative şi îmbunătăţirea relaţiei contribuabililor cu Fiscul sunt măsuri necesare pentru sprijinirea mediului de afaceri prin diminuarea costurilor de conformare la plată".

Un alt capitol al proiectului de act normativ vizează sprijinirea agricultorilor şi a asociaţiilor agricole care au înregistrat pagube, în cursul anului 2013, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile sau extreme.

"Astfel, se diminuează, proporţional cu gradul de calamitate al producţiei agricole, impozitul pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013 de contribuabilii care au desfăşurat activităţi agricole individual sau în asociere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: impozitul a fost stabilit pe bază de norme de venit; pentru producţia agricolă nu au fost încheiate poliţe de asigurare; producţia a fost calamitată în proporţie de peste 30%. Gradul de calamitate se dovedeşte cu documentul emis de autoritatea competentă, în condiţiile legii", potrivit Ministerului Finanţelor.

Un alt punct al proiectului de act normativ se referă la flexibilizarea condiţiilor de acordare şi menţinere a eşalonărilor la plată a obligaţiilor bugetare. Proiectul prevede extinderea ariei creanţelor care pot fi eşalonate la plată, incluzând în categoriile: creanţele stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare ANAF şi diferenţele de obligaţii fiscale stabilite prin declaraţii rectificative.

Această măsură reprezintă o relaxare a condiţiilor de acordare şi menţinere a eşalonării la plată, potrivit Ministerului.

"Scopul acestei măsuri este, pe de o parte, creşterea gradului de recuperare a obligaţiilor fiscale deţinute de către contribuabil, iar pe de altă parte, sprijină menţinerea activităţii contribuabililor viabili din punct de vedere economic", se mai arată în comunicare.

Vor fi reglementare situaţiile în care contribuabilul solicită înlocuirea sau redimensionarea garanţiei, iar soldul sumelor rămase din eşalonare este inferior plafonului reglementat de ordonanţă (de până la 5.000 lei în cazul persoanelor fizice şi, respectiv, 20.000 lei în cazul persoanelor juridice).

Totodată, proiectul de act normativ reglementează o excepţie în privinţa obligaţiei de desemnare a unui împuternicit de către contribuabilii care au obligaţii declarative şi nu au un domiciliu fiscal în România. Potrivit proiectului, măsura adoptată are ca efect reducerea costurilor administrative pentru investitorii transfrontalieri, care au o pondere importantă pe piaţa de capital.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă propune ca plăţile efectuate în contul de venituri al bugetului local în perioada 2009-2012, pentru impozitul pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici, să stingă obligaţiile fiscale înregistrate în evidenţele ANAF, datorate de către aceşti contribuabili pentru venitul din activitatea independentă respectivă, potrivit ministerului.

Ministerul Finanţelor se va consulta cu reprezentanţii mediului de afaceri asupra proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri fiscale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb