Cum poate ajunge petrolul kazah în România

Unul din traseele prin care proprietarii kazahi îşi vor putea aproviziona rafinăria Petromidia este cel care ar lega portul Baku din Marea Caspică de portul Batumi din Marea Neagră, iar de aici, mai departe, de terminalul plutitor de la Midia, construit de Rompetrol, după cum publica ziarul Bursa, în premieră, în urmă cu doi ani şi jumătate.

Un argument în plus pentru acest posibil traseu ar fi faptul că grupul KazMunaiGaz îl are ca partener strategic pe afaceristul danez, Jan Bonde Nielsen, unul din actorii importanţi în transportul din Marea Caspică.

Zona Mării Caspice este scena pe care marile puteri - SUA, Rusia şi Uniunea Europeană îşi joacă bunăstarea energetică, luptându-se să smulgă cât mai mult din bogăţia regiunii.

Europa, tot mai dependentă de resursele din Rusia, pare să fie cea mai însetată. Îi urmează SUA. În schimb, Rusia şi China sunt mult mai aproape. De aceea, controlul transportului devine aproape la fel de important ca ţiţeiul însuşi.

Lungul drum al petrolului asiatic spre ţărmurile europene este asemuit astăzi cu vechiul "Drum al Mătăsii", bătătorit de râvnitele mărfuri chinezeşti spre est, încă de acum două mii de ani.

Cu deosebirea că, astăzi, multitudinea de mărfuri pălesc în faţa petrolului, devenit sursă de conflict imediat ce prima picătură de ţiţei este extrasă.

Europa caută alternative la resursele ruseşti proiectând trasee alternative.

Unii susţin că Marea Caspică stă pe 50 de miliarde de tone de ţiţei. Alţii spun că ar fi mai puţin.

Oricât ar fi, însă, pe extracţia petrolului caspic se luptă cam toată lumea. Cinci ţări - Azerbaidjan, Kazahstan, Rusia, Iran şi Turk-menistan - , toate cu zăcaminte de ţiţei mai mult sau mai puţin însemnate pe uscat, se întrec să - l împartă şi pe cel din largul mării.

Iar SUA, Europa, Rusia si China vor să - l controleze, fie direct la exploatare, fie să-i supravegheze drumul. Din motive politice, nu tot ţiţeiul din regiune este bun de cumpărat.

Iar Kazahstanul, care pare prieten cu toată lumea, se mândreşte cu un potenţial uriaş.

Care îi dă curaj să treacă la asaltul pieţei europene, dar nu vânzând doar ţiţei (mai ieftin), ci şi benzină sau motorină, procesate la Petromidia.

Pentru asta, Kazahstanul şi-a unit forţele, de câţiva ani, cu un mare transportator din zona Caspică, danezul Jan Bonde Nielsen, şi a preluat controlul rafinăriei Petromidia de la românul Dinu Patriciu.

Deocamdată, danezul a creat o mare parte din traseu, legând prin forţe proprii, portul afgan Baku de la Marea Caspică, de portul georgian Batumi, de la Marea Neagră, iar de aici are navele necesare să-l aducă pe celălalt mal, la Constanta.

Prin mai multe companii, Bonde Nielsen deţine monopolul pe o mare parte din acest traseu - asigură transferul petrolului la Baku, de pe vapor pe calea ferată, controlează terminalul de la Batumi şi a cumpărat de doi ani şi flota georgiană.

Grupul Greenoak, controlat de danez, este proprietar al mai multor afaceri importante din zonă: portul iranian Necky, compania "Alegratrans", unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa transbordării de produse petroliere din Asia Mijlocie, compania "Petrotrans", care deţine monopolul căilor ferate georgiene, şi al companiei "Naftrans", proprietarul direct al terminalului petrolier Batumi Oil. Aici, la Batumi, danezul şi-a unit forţele cu compania kazahă, care controlează grupul Rompetrol.

< link >https://www.bursa.ro/on-line/s=macroeconomie&articol=77106.html< link2 >Kazahstan-ul, gata să colaboreze cu România în domeniul energetic< link3 >