EMOŢIA EUROPEANĂ - TRAIAN BĂSESCU "Vladimir Putin are ca obiectiv restabilirea frontierelor fostei URSS"

Ziarul BURSA #Politică / 18 martie 2014

"Vladimir Putin are ca obiectiv restabilirea frontierelor fostei URSS"

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este un om puternic şi are ca obiectiv restabilirea frontierelor fostei Uniuni Sovietice, a declarat ieri preşedintele Traian Băsescu. Domnia sa a spus: "Putin nu va ezita, niciodată, să apere interesele Federaţiei Ruse şi asta ar face orice conducător al Federaţiei Ruse şi care în mod categoric are ca obiectiv restabilirea frontierelor fostei Uniuni Sovietice, într-o formă sau alta, într-un format de asociere sau altul, unde merge cu vorba bună va fi cu vorba bună, unde nu merge cu vorba bună va fi cu tancurile".

Şeful statului a mai spus că îl apreciază pe Putin ca şef de stat, însă "nu îi apreciază metodele": "Este clar că Putin a reuşit să îi facă pe ruşi să viseze din nou la puterea şi influenţa pe care Federaţia Rusă a avut-o. Din punct de vedere al Federaţiei Ruse, Putin îşi face treaba excelent. Nu şi din punctul nostru de vedere".

Preşedintele a adăugat că ţara noastră va susţine aplicarea de sancţiuni economice Rusiei la Consiliul European de la sfârşitul acestei săptămâni: "Nu cred că îl vor întoarce din drum (n.r. pe Putin), dar sancţiunile economice trebuie aplicate, pentru că Federaţia Rusă are o mare vulnerabilitate, vulnerabilitatea Federaţiei Ruse este că resursele financiare nu îi vin din performanţa economiei, ci din faptul că Federaţia Rusă este o mare pompă de benzină, resursele sale naturale fiind formidabile şi de care Europa depinde în proporţie de 25-35%. Marea întrebare este dacă se va vrea, politic, o aplicare până la capăt a sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse - şi noi vom susţine acest lucru la următorul Consiliu din 21-22 (n.r. martie), la Bruxelles - sau nu".

Pe de altă parte, preşedintele Băsescu a indicat că România îşi poate desfăşura activitatea normal fără importurile de gaze din Rusia.

Nu trebuie să ne temem de o agresiune din partea Rusiei sau a Ucrainei

Românii nu trebuie să se teamă de o agresiune din partea Rusiei sau a Ucrainei, a mai spus Traian Băsescu, care a precizat: "În nici un caz românii nu trebuie să se teamă de o agresiune din partea Federaţiei Ruse sau a Ucrainei. Poate mulţi interpretează că vreau să dau un mesaj liniştitor pentru români sau că nu avem o apreciere realistă. Vă asigur că nu asta este neapărat intenţia mea, iar dacă am fi fost în pericol direct, iminent, aş fi spus-o; şi cu totul altul ar fi fost nivelul de alertă al armatei române, al structurilor de securitate a României decât cel de acum, care este unul la nivel absolut obişnuit. Deci, nu avem riscuri directe de securitate. Sigur, putem dezvolta discuţia pe riscurile regionale, care într-adevăr sunt în creştere". El a respins categoric un posibil război în urma situaţiei din Crimeea.

"Categoric nu, nu va fi război nici în regiunea Mării Negre, nici în Ucraina, cu atât mai puţin în Crimeea. Deci, exclud posibilitatea războiului", a spus Băsescu, citat de Agerpres. Şeful statului a subliniat că România trebuie să aprecieze riscurile de securitate plecând de la ceea ce ştie, şi nu de la informaţiile din presă, motivând că în media realitatea poate fi "umflată" foarte tare din acest punct de vedere. "În realitate, din punct de vedere militar, nu se schimbă nimic în Crimeea, pentru că Federaţia Rusă va menţine acolo, ca şi până acum, toată flota de la Marea Neagră, în frunte cu crucişătorul «Moscova» şi toate navele purtătoare de rachete, dragoare, distrugătoare, fregate. Numărul de militari va fi tot de 25.000, câţi au fost şi până acum, prin acordul ucraineano-rus, şi activităţile militare vor fi aceleaşi", a spus Băsescu.

Băsescu: "Nu voi mai insista pe ideea proiectului de unire a României cu Republica Moldova"

Preşedintele Traian Băsescu nu va mai insista pe ideea proiectului naţional privind unirea României cu Republica Moldova. Domnia sa a spus ieri: "Nu cred că este normal ca în proiectele naţionale să avem puncte de vedere diferite. Eu nu voi mai insista pe ideea proiectului naţional «Unirea României cu Republica Moldova» pentru că a fost evident că nu are suport în clasa politică, dar nici nu-i voi ierta vreodată pe cei care vor asista cum Republica Moldova intră în scenariu de tip Crimeea sau Osetia de Sud sau Abhazia, pentru că trebuie să-şi asume, aş spune, slugărnicia faţă de Moscova, să nu deranjăm". El a subliniat că nu este antirus şi că doreşte o relaţie bună cu Federaţia Rusă.

Preşedintele a ţinut să precizeze: "Vă asigur că eu sunt un om care nu este antirus. Nicidecum! Şi aş vrea o relaţie foarte bună cu Federaţia Rusă. Dar relaţiile foarte bune pot fi doar atâta timp cât interesele ambelor părţi sunt respectate. Mă uitam la ideologul Kremlinului, la Dughin, care făcea o analiză şi ne propunea, nici mai mult, nici mai puţin, unirea României cu Republica Moldova în Uniunea Eurasiatică. Românii n-au avut niciodată ochii oblici, şi nici moldovenii... Am avut ochi de europeni de când ne ştim. Astfel de scenarii tolerate, înghiţite şi aspiraţii pe care nu ai curaj să le mărturiseşti nu ne fac bine. Până la urmă, de ce poporul român nu are dreptul să-şi facă cunoscute, prin politicieni, aspiraţiile lui?".

El a susţinut că integrarea Republicii Moldova în UE ar putea fi acel proiect naţional care să ne unească, însă nu crede că se va realiza acest lucru: "Deocamdată susţinem mersul spre Vest, dar ştim toţi că nu este posibil să intri în UE având trupe ale Federaţiei Ruse pe teritoriul naţional. Ştim toţi asta. Cum nici Georgia nu poate aspira ca la Summit-ul de la Londra să primească un Membership Action Plan pentru intrare în NATO. Are trupe ale Federaţiei Ruse pe propriul teritoriu; trupe de ocupaţie".

În ceea ce priveşte repetarea scenariului din Crimeea în Republica Moldova, Traian Băsescu a precizat că în niciun caz România nu va interveni militar. "În niciun caz România nu va interveni militar, vreau să ne înţelegem cu lucrul ăsta; să tăiem din capul locului varianta că România, de capul ei, invadează Republica Moldova. Deocamdată Republica Moldova şi-a asumat un statut de neutralitate, deci nu poate fi nici în NATO în viitorul apropiat, nici în alte structuri militare, şi este o chestiune care implică responsabilitatea politicienilor din Republica Moldova", a arătat şeful statului. El a mai spus că abordarea politică la Chişinău este una riscantă: "După mine, abordarea politică la Chişinău este una riscantă - aceea de a menaja continuu sensibilităţile Federaţiei Ruse şi a nu spune drept în faţă, la Moscova, ce vrea, ce gândeşte, ce doreşte, cum vrea să rezolve problema transnistreană, cum vrea să evolueze mai departe în direcţia Vest, dacă asta este într-adevăr o dorinţă sinceră a politicienilor. Pentru că în Republica Moldova, trebuie să fie foarte clar, avem o majoritate proeuropeană la limită acum, la guvernare, dar care nu îndrăzneşte să-i spună Rusiei ce e de spus, şi avem o opoziţie la această majoritate care în sondaje depăşeşte 42%, uneori atinge 46%, şi care este pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Eurasiatică. Deci nu este un parcurs garantat către Uniunea Europeană al Republicii Moldova".

"Ţinutul secuiesc, o problemă a noastră internă"

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că ţinutul secuiesc este o problemă internă a României, exprimându-şi speranţa că măsurile luate de Ministerul de Interne împotriva unor cetăţeni maghiari vor fi un semnal că ţara noastră nu va mai tolera ca "alţii să ne spună ce avem de făcut".

El a apreciat că manifestările organizate în România de ziua maghiarilor de pretutindeni au fost poate cele mai liniştite din ultimii ani. "Nu mi-a plăcut reluarea de către cetăţeni ungari, politicieni veniţi de la Budapesta, a susţinerii organizării administrative a ţinutului secuiesc. Asta o putem discuta noi, cetăţenii români şi cu cetăţenii români de etnie maghiară; nu avem decât s-o discutăm", a spus şeful statului. El şi-a exprimat speranţa că măsurile luate de MAI vor fi un semnal că România nu va mai tolera astfel de discursuri.

El a subliniat că nu este politicos şi nici în practica europeană ca un politician să dea semnale cu privire la reorganizarea unei alte ţări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb