Francezii de la SADE reziliază contractul pentru reţele de apă şi canal din Cluj-Napoca

Ziarul BURSA #Companii #Servicii Publice / 16 noiembrie 2005

Francezii de la SADE au trimis Ministerului de Finanţe o notificare în care cer rezilierea contractului pentru executarea lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă şi canalizare din municipiul Cluj-Napoca, transmite Rompres. În 2003, SADE a cîştigat licitaţia organizată pentru executarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a reţelei de apă şi canalizare din municipiul Cluj-Napoca care fac parte din programul european ISPA în valoare de 35 de milioane de euro, iar conform contractului, firma urma să execute lucrări pe 324 de străzi. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Marius Nicoară, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că, în actul trimis ministerului, firma franceză îşi motivează solicitarea prin lipsa de colaborare a autorităţilor locale, întîrzieri la depunerea de proiecte, neacordarea unor autorizaţii de construire.

Marius Nicoară a respins afirmaţiile francezilor, i-a acuzat, la rîndul său, de lucrări de calitate proastă şi de prejudicierea clujenilor, exprimîndu-şi convingerea că aceştia au sublicitat. "Numai noi ştim ce lucrări au executat şi ce probleme am avut. Sunt convins că SADE a sublicitat şi ca termene de execuţie a lucrărilor şi ca sume şi pentru că nu a putut să execute a decis să rezilieze contractul", a spus preşedintele CJ Cluj. Marius Nicoară a amintit faptul că deşi SADE s-a angajat să termine lucrările în iulie 2006, a cerut prelungirea termenului cu 16 luni, şi a mai cerut şi plata unor penalităţi de 17 milioane de euro.

În acelaşi context, Dorin Ceatarîş, directorul Companiei de Apă Someş, care este beneficiarul lucrărilor, a declarat că pagubele rezultate în urma lucrărilor executate de cei de la SADE ajung la nouă milioane de euro. Potrivit sursei citate, francezii au executat doar circa jumătate din lucrările contractate. Reprezentanţii autorităţilor judeţene spun că în urma rezilierii contractului, lucrările vor fi executate fie de firma care s-a clasat pe locul doi la licitaţie sau se va organiza o nouă licitaţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb