Grecia nu primeşte o nouă tranşă de împrumut mai devreme de mijlocul lunii viitoare

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 februarie 2018

Ministrul grec de finanţe, Euclid Tsakalotos, nu a obţinut, la întâlnirea de luni a miniştrilor de resort din zona euro, aprobarea pentru eliberarea unei tranşe de 5,7 miliarde de euro din programul de salvare.

Banii din cea de-a patra tranşă nu vor ajunge la autorităţile elene mai devreme de jumătatea lunii martie, deoarece Eurogroup (miniştrii de finanţe din zona euro) i-a solicitat Greciei să finalizeze ultimele două măsuri din cele 110 reforme pe care ţara trebuia să le pună în aplicare conform programului de salvare stabilit cu creditorii internaţionali.

Reformele "în aşteptare" se referă la accelerarea procedurilor de prescriere a ipotecilor, pentru reducerea creditelor neperformante din portofoliile băncilor, şi privatizarea vechiului aeroport din Atena - Elliniko.

"Dintre cele 110 măsuri, numai două sunt încă restante, dar ele nu sunt de competenţa Guvernului. Sunt încrezător că se vor rezolva în curând", a declarat şeful Eurogroup, Mario Centeno, potrivit Reuters.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb