HR Club, asociaţia profesioniştilor în resurse umane din România, anunţă că funcţia de director executiv al Clubului a fost preluată, începând cu luna ianuarie a acestui an, de Anca Podoleanu. Ea îi urmează lui Carmen Cucul care s-a aflat la conducerea Clubului timp de patru ani şi care acum îşi continuă studiile în managementul şi administrarea afacerilor.
Anca Podoleanu, în vârstă de 42 de ani, va avea ca principală responsabilitate dezvoltarea strategică a HR Club, pe baza programului stabilit în cadrul şedinţei anuale de Board care va avea loc la finalul acestei luni.
Csaba Gergely, preşedintele HR Club, declară: "Decizia de a o numi pe Anca Podoleanu în funcţia de director executiv al HR Club este una strategică, bazată pe vasta sa expertiză în domeniul resurselor umane şi pe eforturile sale constante în a susţine obiectivele şi proiectele Clubului, începând ca membru fondator şi continuând ca membru în Boardul asociaţiei. HR Club se află într-un proces de dezvoltare sustenabilă, atât prin proiectele implementate în cadrul programului POSDRU, cât şi prin proiectele sale individuale, iar Anca este un atu incontestabil în acest context".
Cu o experienţă de peste 11 ani în domeniul resurselor umane, Anca Podoleanu deţine, în acest moment, propria companie de consultanţă în management, Choice Management & Consulting. Anterior, ea a ocupat poziţia de director de resurse umane în cadrul Vodafone România unde a participat la implementarea şi la gestionarea unei serii de programe complexe de schimbare organizaţională, în urma preluării de către Vodafone a operatorului român de telefonie, Connex.
De asemenea, timp de opt ani, Anca Podoleanu a fost parte activă a echipei care a readus compania QAB din pragul falimentului pe una dintre primele poziţii ale pieţei de cola şi de sucuri naturale (prin brandul Prigat). În anul 2005, compania a fost preluată de PepsiAmericas, cel de al doilea mare îmbuteliator la nivel mondial.
Timp de peste doi ani, noul director executiv al HR Club a deţinut poziţia de consultant senior în cadrul Gemini Consulting România, compania de consultanţă în management numărul 1 în lume, parte a liderului global Cap Gemini, perioadă în care a realizat şi a vândut proiecte de management în România şi în alte ţări europene precum Croaţia, Austria, Cehia, Slovacia, Slovenia.
Anca Podoleanu deţine o amplă experienţă în programe de dezvoltare a culturii organizaţionale, de management al schimbării, de dezvoltare a capacităţii de leadership şi de management al talentelor. De asemenea, de-a lungul carierei sale, Podoleanu a creat centre de dezvoltare şi evaluare pentru diferite nivele de management, programe de implicare/satisfacţie a angajaţilor şi de dezvoltare organizaţională.
Licenţiată în programare şi statistică în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Anca Podoleanu este absolventa unui program de MBA în cadrul Universităţii din Ottawa.
HR Management Club este asociaţia profesioniştilor de resurse umane din România. Înfiinţat în anul 2004, misiunea HR Club este de a încuraja dezvoltarea resurselor umane prin sprijinirea şi promovarea celor mai bune practici în domeniu.
În prezent asociaţia are un număr de 350 de membri, din peste 300 de organizaţii ce activează în principalele industrii din România. Începând cu anul 2007, HR Club este membru al Asociaţiei Europene pentru Managementul Oamenilor(EAPM) precum şi al Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor din Domeniul Managementului Oamenilor (WFPMA).