Media Direction a fost premiată în Bulgaria pentru o campanie de media inovativă creată pentru Pepsi

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 22 iunie 2007

Media Direction a obţinut premiul "Golden Umbrella Grand Prix" la categoria "Best Use Of New Communication Channels" pentru campania Pepsi Bus Station & Bluetooth, la Festivalul Internaţional Mediamixx 07, desfăşurat în Bulgaria.

Proiectul Pepsi Bus Station & Bluetooth reprezintă o campanie interactivă de outdoor, ce a presupus dezvoltarea a 5 staţii de autobuz din Bucureşti cu vizualuri diferite, inspirate din 5 noi ambalaje Pepsi: Photocan, DJ, Digital Downloading, Emoticons, Travel. Trei dintre aceste staţii, respectiv cele din zonele Romană, Universitate şi Eroilor, sunt dotate cu servere Bluetooth prin care se transmite conţinut Pepsi oamenilor care aşteaptă autobuzul. Serverul denumit Pepsi scanează zona, descoperă telefoanele cu Bluetooth activat şi cere permisiunea de a transmite un fişier. Cei care îşi dau acceptul pot primi gratuit pe telefonul mobil ringtone-uri, logo-uri şi wallpapere. Serverul recunoaşte telefoanele şi nu trimite acelaşi fişier de 2 ori. În plus, serverul îi implică şi pe cei care nu au Bluetooth-ul activat pe telefon, invitându-i să-l activeze dacă sunt interesaţi să primească mesajele din partea Pepsi.

"Inovaţie, interactivitate, noutate, ieşire din tipare sunt acţiuni care se asociază perfect cu valorile brandului Pepsi. Lumea digitală este într-o continuă expansiune şi se dezvoltă cu viteza luminii. Premiul câştigat de Media Direction pentru proiectul Pepsi Bus Station & Bluetooth este încă o confirmare ca Pepsi este un brand inovativ şi îşi surprinde consumatorii la fiecare pas, comunică cu ei şi îi implică în activităţile sale. Acest proiect a fost unul foarte îndrăzneţ, în spiritul Pepsi, şi felicit pe această cale echipa care a fost implicată şi l-a dus la bun sfârşit", afirmă Călin Clej, CSD Marketing Manager PepsiCo International.

La dezvoltarea campaniei a contribuit o echipă integrată, formată din: Cristian Mucichescu - Executive Director Media Direction, Ema Prisca - Creative Director Graffiti BBDO, Ioana Şandru - Art Director Graffiti BBDO, Cătălin Stanciu - Copywriter Graffiti BBDO, Dan Enache - Account Director Graffiti BBDO, Ana Sipciu - Account Manager Graffiti BBDO, Gabriela Terchilă - Managing Director Proximity, Vlad Popovici - Account Manager Proximity.

"Premiul obţinut cu această campanie Pepsi de media creativă reprezintă rodul muncii integrate a trei echipe aparţinând agenţiilor Graffiti BBDO, Proximity şi Media Direction, şi, nu în ultimul rând, proiectul a fost posibil datorită încrederii colegilor de la Pepsi în capacitatea noastră de a crea o campanie de media inovativă, care să facă diferenţa pe piaţă. Am vrut să demonstrăm că adaptarea mediilor tradiţionale la contextul actual poate da naştere unor abordări proaspete şi inedite care trezesc interesul consumatorilor şi nu numai. Mulţumesc pe această cale şi companiei Euromedia care ne-a susţinut în realizarea proiectului. Suntem onoraţi de premiu - primul obţinut de Media Direction la categoria media creativă - şi consider că nu este întâmplător faptul că acesta a venit la doar câteva săptămâni după ce Graffiti BBDO a câştigat un premiu similar la Ad"Or, pentru acelaşi client", spune Cristian Mucichescu, Executive Director Media Direction.

Campania Pepsi Bus Station & Bluetooth se desfăşoară în perioada aprilie - iulie 2007, iar până în data de 1 iunie serverul Pepsi a trimis peste 5.000 de mesaje către persoanele care şi-au dat acceptul pentru a primi pe telefonul mobil rington-uri, logo-uri şi wallpapere Pepsi.

Festivalul International Mediamixx 07 a avut loc în perioada 5-10 iunie 2007 la Albena, în Bulgaria, fiind deja la a 13-a ediţie. Festivalul se adresează agenţiilor de media din sud-estul Europei şi include 6 categorii de premii, printre care şi cea la care a fost premiată Media Direction - "Best Use Of New Communication Channels".

Media Direction a fost înfiinţată în anul 2001 şi este agenţia de media a grupului BBDO, parte a reţelei internaţionale de comunicare Omnicom. Media Direction oferă servicii integrate de media - buying, planning, strategie, research. Printre clienţii agenţiei se numără companii precum Pepsi, Wrigley, Dacia Renault Nissan, Masterfoods, Allianz, Supreme Group, Dr. Oetker, Scandia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb