Deputatul PSD, Mihai Fifor, a transmis marţi o interpelare ministrului interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, căruia îi cere explicaţii în legătură cu prezenţa a trei generali ai Armatei Române la audierea unui candidat pentru funcţia de ministru, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.
„Cine a ordonat participarea a trei generali ai Armatei României la audierea cetăţeanului Radu Miruţă, candidat la funcţia de ministru al Apărării Naţionale? În baza cărui temei şi cu ce misiune? Aceasta este întrebarea centrală a interpelării pe care am formulat-o astăzi şi pe care am adresat-o actualului ministru al Apărării Naţionale, Radu Miruţă. Pentru că există o distincţie esenţială: la momentul audierii din 28 septembrie, Radu Miruţă nu era ministrul Apărării Naţionale. Era cetăţeanul Radu Miruţă, nominalizat pentru ocuparea unei funcţii politice şi venit în faţa Comisiilor reunite pentru apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a solicita avizul parlamentar. Cu toate acestea, la audierea sa au fost prezenţi trei ofiţeri cu grad de general", a scris Fifor pe reţeaua de socializare.
El a adăugat că a solicitat MApN să precizeze cine sunt cei trei generali, cine a ordonat sau a aprobat prezenţa lor, în ce calitate oficială au participat, dacă au avut un ordin sau un mandat şi care a fost misiunea concretă încredinţată fiecăruia, conform postării sale.
„Am solicitat să mi se spună dacă prezenţa lor a fost cerută oficial de comisiile parlamentare. Dacă Parlamentul nu a formulat o asemenea solicitare, atunci Ministerul Apărării trebuie să spună limpede cine a dat ordinul ca trei generali ai Armatei României să participe la audierea unui candidat pentru o funcţie politică. Şi mai există o chestiune care nu poate fi trecută sub tăcere. Vorbim despre trei generali ai Armatei României. Ofiţeri de asemenea rang cunosc legea, cunosc Statutul cadrelor militare şi cunosc foarte bine obligaţiile şi limitele pe care le presupune statutul de militar. Prin urmare, explicaţiile sunt necesare de la toţi cei implicaţi: cine a dat ordinul, care a fost temeiul acestuia şi în ce condiţii a fost executat? Am cerut inclusiv transmiterea, în măsura în care documentele nu sunt clasificate, a ordinelor, dispoziţiilor sau mandatelor care au stat la baza prezenţei celor trei generali", a afirmat acesta pe pagina lui de Facebook.
Fifor menţionează că „exercitarea unei funcţii publice nu este discreţionară", iar autoritatea funcţiei şi resursele unei instituţii fundamentale a statului nu pot fi folosite după bunul plac, potrivit postării sale.
„Abuzul în exercitarea funcţiei înseamnă încălcarea legii. Iar dacă răspunsurile la această interpelare vor confirma că autoritatea funcţiei sau resursele Ministerului Apărării au fost folosite în afara cadrului legal în legătură cu audierea unui candidat pentru o funcţie politică, atunci avem o problemă care depăşeşte cu mult o simplă chestiune de protocol. Domnule Miruţă, şi pentru asemenea lucruri aţi primit aviz negativ din partea Comisiilor reunite pentru apărare. Pentru că, înainte de orice discurs despre conducerea Armatei României, există o regulă elementară: legea se respectă. De toată lumea. Chiar şi de USR-işti", a conchis deputatul PSD pe Facebook.
























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 10:16)
pt ca miruta este prostul reprezentativ al usr si ii trebuia niste galoane ambulante langa el sa stie toata lumea
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 10:59)
Domnule FIFOR. PATRULATERUL de TRADATORI format din Nicusor Dan, BOLOJAN, FRITZ si HUNOR, sunt in stare sa dea foc Tarii, numai pentru a fi VOTAT TRADATORUL MURESAN, om al SERVICIULUI de INFORMATII al GERMANIEI, BND. PREZENTA IDIOTILOR de GENERALI; a dorit sa TRANSMITA PARLAMENTULUI faptul ca daca Candidatul TRADATOR MURESAN nu v-a di votat, pentru inceput, au fos chemati sa ii sprijine niste GENERALI(care trebuie demisi urgent) iar in cazu in care Parlamentarii nu vor vota cum trebuie, atunci MIRUTA o sa vina sa ocupe PARLAMENTU cu TANCURILE. GERMANIA, este noul STAPAN al COLONIEI ROMANIA, ajutati de cei cinci TRADATORI. Romanii, au inteles ca la urmatoarele alegeri TRADATORII si Partidele lor, vor fi trimisi in NEGURA ISTORIEI. Asta daca GERMANIA, nu ii va cere lui ZELENSKI sa ocupe ROMANIA. TRADATORII, nu au mama nu au tata ,ei, doar isi TRADEAZA TARA si isi slujesc STAPANI.!
1.2. cine pielea .p ...ii este asta (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 12:45)
ce vrea si dobitocul asta se baga singur in seama?a ajuns un rahat analfabet sa ne dea indicății, hai siktir ghertoiule.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 10:17)
Explicatia este simpla.
Spre deosebire de alte ministere, Armata are conducere duala - politica si militara - si din ecuatia conducerii nu trebuie eliminata sau subestimata conducerea militara.
Ce sa inteleaga Fifor, sau partidul din care face parte, in afara de intalniri private in baruri si avioane private. Numai sobolanii lucreaza asa, prin cotloane si locuri ascunse privirii.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 10:18)
Asta a vrut sa transmita Miruta - ca nu trebuie ignorata conducerea militara.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 10:40)
Si ca el, in calitate de ministru, intelege ca trebuie sa faca echipa cu componenta militara, ca o face foarte bine si ca lucrul acesta trebuie inteles si de clasa politica.
Prezenta militara a fost si pentru eventuale intrebari (nedumeriri) ale comisiei legate de aspectele strict militare (drone, contracararea lor, inzestrarea, operatiuni, mobilizare si multe altele pentru care un ministru numit politic nu poate avea cunostintele si competentele necesare). Omul a venit pregatit pentru ca un ministru trebuie sa fie in primul rand un manager, iar un manager lucreaza cu o echipa, nu pe cont propriu (cei care pretind ca sunt genii, ca le cunosc pe toate si ca pot lucra singuri sunt de fapt niste idioti infatuati).
Niciun ministru nu lucreaza singur. Performanta lui depinde de pregatirea celor cu care face echipa in minister.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 11:05)
Confuzie totala. Armata nu are vreo legătură cu audierile in Parlament. Daca era pus Georgescu ministru, venea insotit de 3 generali sa il sustina? Cei trei generali trebuie anchetati si dați afară.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 14:19)
Generalii nu au venit sa sustina politic pe cineva, ci au venit sa ofere informatii, altele decat cele de natura politica, daca cumva comisia de evaluare le-ar fi solicitat.
Avem generali si ofiteri care ofera informatii si in mass media despre anumite situatii cu componenta militara si asta nu inseamna ca fac politica. Nu toate informatiile privind armata sunt de natura politica. Sunt si informatii de natura tehnica pe care un ministru nu le poate intelege, explica si gestiona atat de bine ca un militar de cariera.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 10:51)
Armata nu are treabă cu audierile....de nicio culoare. Militarii sunt militari, nu politicieni. Generalii aia au venit sa isi intareasca legăturile politice. Ar trebui dati afară. Armata nu face politică.