Pescuitul şi vânătoarea, două chestiuni fundamentale pentru viaţa omului cu mai multe mii de ani în urmă, sunt acum două pasiuni costisitoare financiar şi înrobitoare din punct de vedere al timpului alocat. Mii de oameni au luat cu asalt Romexpo pentru a vizita Fishing&Hunting Expo, într-un adevărat pelerinaj prin faţa "raclelor" cu odoare preţioase, nu doar afectiv ci şi la propriu, în condiţiile în care am văzut lansete de peste 2.000 de lei, mulinete cu nenumăraţi rulmenţi şi mai scumpe sau cuţite de vânătoare la preţ de televizor inteligent.
Cum în curtea complexului expoziţional mai avea loc un târg, "Ghidul Miresei", mulţi pescari amatori, mai puţini atenţi la bannere şi afişe s-au trezit pe un drum greşit, prilej de glume şi comparaţii. "Se minte mult la pescari, dar vă daţi seama ce minciuni se toarnă la mirese?", "Mă duc să testez ancorele vizavi, poate agăţ o mireasă" sau "Lângă un târg de pescuit mai bine era plasat un altul de divorţuri, că şi aşa avem mari probleme cu nevestele din cauza acestei pasiuni."
În cele trei zile de târg, mii de oameni au stat liniştiţi la cozi apreciabile pentru a plăti biletul de intrare (30 de lei) în "raiul pescarilor", loc de încântare pentru priviri şi de pierzanie pentru banii din portofele. Pentru un neavenit frenezia cu care pescarii (erau majoritari, vânătorii nu s-au înghesuit foarte tare în absenţa armelor şi a muniţiei) se mutau de la un stand la altul, pipăind, testând, admirând diverse scule şi accesorii, precum nişte copii într-un magazin de jucării. Vaporaşe pentru plantat momeala la peste 2.500 de lei bucata, fără de care aproape că nu se mai poate pescui, corturi ultra-performante şi chiar mini rulote complet echipate, au reprezentat punctele de rezistenţă, din punct de vedere financiar, dar nici lansetele, mulinetele, senzorii de avertizare nu erau la preţuri tocmai mici. Pentru împătimiţi acestea nu sunt sume deloc mari în condiţiile în care sunt vânători care dau câteva mii de euro pe o armă sau pescari care cumpără bărci complet dotate, cu motoare performante, la peste 15.000 de euro. Desigur, la târg existau şi variante mai puţin scumpe, pentru pescari mai puţin pretenţioşi, dar cine se respecta ataca numai la standurile cu undiţe şi momeli de calitate şi preţuri de top. O piscină în care se făceau teste şi lansări a reprezentat unul din punctele de atracţie, doar peştele viu lipsea din toată această adunare. "Aşa se intră într-o spirală a rostirii neadevărurilor. Cum să nu minţi? Cum aş putea să-i spun soţiei cât am dat pe "frumuseţile" astea două sacoşe bine garnisite cu tot felul de echipamente), că şi aşa doar deplasarea i s-a părut o treabă nesăbuită. După aceea, poţi să te întorci de la o partidă de pescuit fără capturi? Nu ai cum, că aşteptările sunt mari când pleci de acasă cu un portbagaj de scule. Sunt numiţi mincinoşi, dar nu înţeleg de ce nu se observă că suntem forţaţi să exagerăm din cauza celor din jurul nostru", ne-a declarat domnul Alexandru Matei, din Piatra Neamţ.
Dincolo de minciunile nevinovate, este evident că pasiunea pescarilor este enormă, mare este şi numărul lor, iar industria care pune în mişcare toată această nebunie este în plină dezvoltare şi nu trebuie neglijată, produce foarte mulţi bani şi oferă multă satisfacţie.
Fir întins!
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.03.2017, 06:10)
Exista lansete de crap la 1000 euro/bucata si,cum la crap se pescuieste cu 4 sau 5 lansete,la noi,faceti socoteala...