MINEA (ROMALIMENTA): "Să cumperi 5 kilograme de salam, în loc de 200 de grame, arată că ai o problemă gravă"

Ziarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2016

Risipa alimentară va continua atât timp cât cheia comerţului este reclama pe principiul "3 salamuri la preţ de 1", iar în acest context există o problemă gravă dacă ajungi să cumperi cinci kilograme de salam în loc de 200 de grame, a declarat, ieri, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industria Alimentară - Romalimenta, Sorin Minea, într-o conferinţă de specialitate, potrivit Agerpres.

Domnia sa a menţionat: "Cei care au bani cumpără mai puţin decât cei care nu au bani. La noi este vorba despre incitarea consumatorului. Atât timp cât cheia comerţului este reclama pe principiul «3 salamuri la preţ de 1», atunci lucrurile vor continua în acest mod. Ieftinirea, în ultima zi, a termenului de valabilitate arată foarte frumos, dar consumatorul va fi tentat să cumpere mai mult şi, evident, să arunce mai mult şi mai repede nişte alimente. Ne învârtim în jurul cozii. Să cumperi cinci kilograme de salam în loc de 200 de grame înseamnă că ai o problemă gravă. Am rămas la aceleaşi cutume de a avea congelatorul burduşit de carne. În cămară, văd la mine, că, în loc de o sticlă de ulei, sunt cinci, pentru că are nevastă-mea grijă de asta. Pe mine mă pufneşte râsul. Este ceva ilogic în ceea ce facem. Tendinţa de a prelungi termenele de valabilitate a produselor este cu dus şi întors pentru că sunt tentat să cumpăr tocmai că expiră mai târziu".

Reprezentantul Romalimenta a menţionat că românilor nu li s-a explicat, în ultimii 25 de ani, care este sensul sintagmei "A mânca sănătos": "Au trecut 25 de ani de la o perioadă de tristă amintire în care nu se arunca mâncare, pentru că nu era. Azi, avem foarte multă mâncare, frumos ambalată, pe care o cumpărăm şi o aruncăm. Nimeni nu s-a chinuit, în aceşti ani, să explice oamenilor cum e cu sintagma «A mânca sănătos»".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. este perfect adevarat. dar cine sa se ocupe de educatia cetateanului. Cei care ar trebui sant prea preocupati sa -si umple buzunarele,intimp ce cetateanul umple congelatorul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb