Oamenii politici au uneori idei care nu ţin pasul cu realităţile din ţările pe care le conduc. Cel mai adesea astfel de lucruri se întâmplă în Africa. Preşedintele statului Zimbabwe, Emmerson Mnangagwa, a anunţat crearea unei agenţii spaţiale naţionale menite să devină un "instrument de modernizare şi industrializare a ţării". Anunţul a fost făcut cu trei săptămâni înainte de viitoarele alegeri generale. "Noua noastră traiectorie economică trebuie să se bazeze pe o exploatare judicioasă a resurselor noastre naturale şi pe o industrializare bazată pe materii prime", a declarat, potrivit Agerpres, Mnangagwa, referindu-se în special la agricultură.
Viitoarea agenţie va avea drept misiune desfăşurarea de sateliţi de observare a Terrei şi de navigaţie care ar urma să amelioreze rezultatele din agricultură, explorarea minieră, supravegherea sanitară şi a faunei, a mai spus şeful statului. Emmerson Mnangagwa i-a urmat la putere în Zimbabwe lui Robert Mugabe, care a fost forţat să demisioneze de armată şi de partidul său după 37 de ani la putere.
Noul preşedinte a promis să relanseze economia ţării, secătuită după regimul predecesorului său. Emmerson Mnangagwa este favorit al alegerilor prezidenţiale de la 30 iulie, în condiţiile în care opoziţia este slăbită după moartea liderului său istoric, Morgan Tsvangirai.