OPINII Efectul dominoului

Politica externă a Statelor Unite, sub administraţia lui Donald Trump, riscă să antreneze un efect de domino. Pericolul reprezentat de reacţii în lanţ provocate de un şir de schimbări aparent minore în politica SUA poate avea consecinţe sistemice. Atitudinea belicoasă privind Coreea de Nord sau retragerea din Acordul de la Paris, refuzul de a condamna alt-right-ul (aşa zisa dreaptă alternativă, în fapt o mişcare de extremă dreapta) american care a ajuns deja să provoace nu doar conflicte violente, ci şi morţi (cum s-a întâmplat în Charlottesville-Virginia sâmbătă, 12 august), ca să nu cităm decât ultimele declaraţii ale preşedintelui american, indică deja un efect de domino care se poate materializa într-o situaţie extremă. Dar cum s-a ajuns aici? Alegerea lui Donald Trump sau Brexitul sunt, la rândul lor, efecte ale unui şir de evenimente. Dacă Europa de Vest pare să fi învăţat ceva din lecţia celui de-al doilea război mondial, Statele Unite s-au considerat protejate şi par a fi într-un impas istoric care îi face pe unii să vorbească despre "o lume post-americană" (cum o făcea deja din 2008 Fareed Zakaria în Post-American Word). Dar, aşa cum remarca Zakaria într-un articol de opinie din Washington Post, de la sfârşitul lunii iulie, dacă în 2008 credea că emergenţa "lumii post-americane" nu înseamnă declinul Americii, ci "creşterea restului", acum, pe fondul parohialismului, incertitudinii şi alegerii preşedinţiei Trump, lumea post-americană devine o realitate.

Dacă în Statele Unite există resorturi ale democraţiei care ar putea duce la relansarea societăţii democratice, situaţia din Europa de Est pare mult mai gravă, căci aici nu s-a putut constitui într-o generaţie o autentică societate liberală. Liderii tranziţiei din fostele ţări comuniste din Europa de Est au sperat că evoluţia spre democraţie va fi "naturală şi au considerat că episodul comunist a fost doar un implant nesănătos al sovietismului, respins ulterior. Dar sovietismul, în diferitele sale forme de adaptare, se aşezase peste realităţi "naţionale" care au contribuit la înrădăcinarea sa. Istoria primei jumătăţi a secolului al XX-lea în această parte a lumii a fost dominată de emergenţa naţionalismelor şi extremismelor, toate ţările din zonă, cu excepţia Cehoslovaciei, trecând prin forme de dictatură. Această istorie ocultată a lăsat urme care nu se şterg de la sine!

Dar ceea ce au înlesnit procesele antidemocratice a fost criza economică izbucnită acum un deceniu. Relaţia strânsă dintre democraţie şi capitalismul post-industrial a expus democraţia unui proces de delegitimare rapidă mai ales acolo unde aceasta nu produsese efectele aşteptate (prosperitate generală). Acum, în august, se împlinesc zece ani de când a început criza subprimelor (subprimes). Pe 9 august 2007 (ne aminteşte Le Monde), banca franceză BNP Paribas a îngheţat retragerile de bani ale clienţilor săi din trei fonduri speculative legate de investiţiile în piaţa imobiliară americană, ceea ce a însemnat debutul crizei financiare care a marcat începutul secolului al XXI-lea. Un an mai târziu, pe 15 septembrie 2008, banca americană Lehman Brothers dădea faliment. Spirala pierderii încrederii, care a început în august 2007, a afectat mai întâi lumea bursieră, dar a trecut apoi în zona financiară, pentru a se generaliza. Refacerea economică de după 2012 nu a avut acelaşi impact asupra tuturor păturilor sociale sau a tuturor statelor, iar efectul dominoului, început odată cu căderea primelor piese, aparent fără impact major, în 2007, a cuprins întreaga lume.