PAOLO GENTILONI: "Un plafon dinamic al preţurilor la gaze poate fi soluţia pentru UE"

V.G.
Internaţional / 7 octombrie 2022

"Un plafon dinamic al preţurilor la gaze poate fi soluţia pentru UE"

Soluţia pentru a pune în acord ţările din Uniunea Europeană în cazul crizei energetice poate fi cea a unui plafon dinamic al preţurilor, a spus astăzi comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, în legătură cu propunerea Italiei, Poloniei, Belgiei şi Greciei de a se stabili un preţ limită, dar care ar putea fi adecvat în funcţie de fluctuaţiile pieţei, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

"Ideea unui plafon al preţurilor poate avea contraindicaţii: tratamentul pieţelor sau cel faţă de ţări, deoarece este clar că atitudinea faţă de Rusia nu poate fi aceeaşi cu cea faţă de Norvegia sau Algeria. Şi se cere un instrument destul de sofisticat. De aceea, un plafon dinamic al preţurilor ar putea satisface această necesitate", a declarat Gentiloni pentru postul italian Radio1.

Propunerea celor patru ţări, de dezbătut la Consiliul European informal ce are loc astăzi la Praga, potrivit presei italiene, sugerează introducerea unui plafon al preţurilor dinamic, care să aibă o marjă legată de diferiţi indici şi să fie flexibil la fluctuaţiile rezonabile ale ofertei şi cererii.

"Cred că discuţiile tehnice vor continua, dar, în cazul în care Comisia va pune o propunere pe masă pentru reuniunea din 20 - 21 octombrie, cred că în acest punct s-ar apropia poziţiile", a spus Gentiloni.

"Şi, deşi trebuie să-i înţelegem pe cei care spun «aveţi grijă că, printr-un plafon al preţului la gaze s-au putea să rămânem fără ele», cert este că avem înmagazinări de peste 90%, am redus utilizarea gazelor ruseşti de la 40% la 7,5%, astfel că riscul a scăzut foarte mult în ultimele luni", a subliniat oficialul european.

Gentiloni s-a arătat optimist pentru că, deşi există interese diferite şi, totodată, poziţii diferite ale statelor membre, acestea se apropie şi a reamintit că şi în cazul crizei provocate de pandemie UE a avut nevoie de un timp pentru a adopta o strategie comună.

"Cred că a venit momentul să depăşim aceste divergenţe (...) S-au prelungit destul şi cred că Comisia este dispusă, măcar, să facă o propunere privind un plafon la benzină", a adăugat Gentiloni.

"Vom avea de-a face cu sprijinirea economiilor noastre, a familiilor, sprijinirea locurilor de muncă. Şi există riscul să fie sectoare ameninţate de această criză. Toate acestea vor necesita nu numai un efort al fiecărei ţări în parte, dar şi instrumente comune", a mai spus el.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce idei fantasmogorice,

    jenant 

    Hai să-i întreb și eu pe prostanii europeni: dacă eu vreau să bag un plin cu motorină la camion (500 litri) și-i anunț pe ăia de la benzinărie că plătesc un "plafon dinamic" de 0.9 euro pe litru, oare ăia abia așteaptă să mă servească, nu-i așa?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb