TradeVille: Morgan Stanley se bazează pe tranzacţionarea de acţiuni
F.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 aprilie
S.B.Internaţional / 3 aprilie
Dolarul american se depreciază joi, la o zi după declararea războiului comercial a lui Donald Trump, care alimentează temeri cu privire consecinţe grele împotriva economiei americane, potrivit news.ro.
M.P.Miscellanea / 21 martie
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat astăzi o serie de măsuri menite să stimuleze investiţiile în domeniul securităţii şi apărării, precum şi în materiile prime critice, anunţă oficialii Băncii, într-un comunicat.
M.P.Miscellanea / 20 martie
Noile prevederi fiscale pregătite de Ministerul Finanţelor în privinţa TVA vor afecta micile întreprinderi, potrivit unui comuncat transmis redacţiei.
A.B.Internaţional / 16 martie
Oficialii administraţiei Trump au transmis clar industriei petroliere, de gaze şi minerit că guvernul este un aliat în sprijinul exploatării resurselor naturale pe terenuri şi ape federale, transmite Reuters, care afirmă următoarele.
M.P.Internaţional / 10 martie
Indicele naţional al preţurilor de consum (CPI) al Chinei a scăzut în februarie, marcând prima intrare în teritoriu negativ din ianuarie anul trecut, pe fondul unei reduceri a preţurilor la alimente, tutun şi alcool, relatează CNBC.
Marius MataragisZiarul BURSA #Companii / 4 martie
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 28 februarie
A.I.Piaţa de Capital / 4 februarie
• Titlurile, ce vor fi listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, urmează să aibă scadenţa în 2029 şi o dobândă situată între 9% şi 11%
Marius MataragisZiarul BURSA #Companii / 31 ianuarie
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 29 ianuarie
A.F.Miscellanea / 20 ianuarie
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 17 ianuarie
Stanleybet Capital vrea să atragă până la 25 milioane de lei (aproape cinci milioane de euro) printr-o emisiune de obligaţiuni pentru care subscrierile vor începe săptămâna viitoare, prin intermediul casei de brokeraj Goldring.
A.D.Miscellanea / 16 ianuarie
Premierul României a anunţat intenţia de a prelungi plafonarea preţului la gaze şi energie electrică cu 3-6 luni, alături de măsuri necesare pentru pregătirea reliberalizării pieţei.
A.D.Internaţional / 14 ianuarie
Uniunea Europeană va lăsa plafonul preţurilor la gaze să expire la sfârşitul acestei luni, semn că cea mai gravă criză energetică din Europa a trecut, conform diplomaţilor UE, informează Agerpres.
A.F.Companii / 8 ianuarie
Cu siguranţă cea mai mare provocare a anului 2025 este legată de faptul că la 31 martie 2025 plafoanele preţurilor la gaze şi energie electrică urmează să expire. Dar vor fi lăsate să expire aceste plafoane sau vor fi prelungite?
A.B.Politică / 30 decembrie 2024
A.B.Miscellanea / 19 decembrie 2024
S.B.Bănci-Asigurări / 18 decembrie 2024
Guvernul va prelungi, în cadrul şedinţei de miercuri, plafonarea preţurilor la poliţele RCA cu încă trei luni, până la 31 martie 2025, a anunţat premierul Marcel Ciolacu, potrivit news.ro.
George Marinescu
Marius Mataragis
A.V.
A.I.
George Marinescu
O.D.
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.3756 |
![]() | 5.3554 |
![]() | 5.7940 |
![]() | 467.2986 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 aprilie