Italia doreşte plafonarea preţului gazelor în UE la 60 de euro pe mw/oră

A.F.
Internaţional / 4 ianuarie

Italia doreşte plafonarea preţului gazelor în UE la 60 de euro pe mw/oră

Uniunea Europeană ar trebui să-şi extindă plafonul de urgenţă la preţurile gazelor şi să stabilească un plafon de 60 de euro pe megawat oră, pentru a preveni un posibil şoc al preţului energiei, a declarat vineri ministrul italian al Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, transmite Reuters.

Temerile de un şoc energetic au crescut după ce Ucraina a refuzat să reînnoiască un acord de tranzit al gazelor cu Rusia, marcând sfârşitul deceniilor de dominaţie a Moscovei asupra pieţelor energetice din Europa.

Plafonul de preţ existent al UE expiră la sfârşitul acestei luni şi se aplică doar dacă preţurile gazelor europene depăşesc 180 de euro pe megawat oră, un nivel care nu a fost atins încă de la începuturile conflictului Rusia-Ucraina.

"Cred că UE ar trebui să reînnoiască în acest moment plafonul de preţ -- şi noi am cerut-o -- dar nu la 180 de euro, acum ar trebui stabilit la 50 sau 60 de euro. Acest lucru ar pune o frână tranzacţiilor pur financiare, care nu au nimic de-a face cu materia primă, ci împovărează gospodăriile şi întreprinderile ", a spus ministrul italian în timpul unui interviu radio.

Contractul de referinţă pentr gaze pe termen de o lună, la hub-ul olandez TTF, a crescut cu 0,4 euro, la 50,17 euro pe megawat oră, cel mai ridicat nivel din peste un an, potrivit datelor LSEG.

Oprirea fluxurilor de gaze din Rusia şi vremea mai rece decât media ar putea duce preţul la 84 de euro, a spus Goldman Sachs într-un raport.

Ministrul Energiei al Italiei a declarat că ţara are suficiente rezerve de gaze pentru a se asigura că nu vor exista întreruperi în următoarele două luni.

"Îi liniştesc pe toată lumea, nu avem probleme. Sistemul de stocare a gazelor din ţară este umplut până la aproape 80%" din capacitate, a spus ministrul.

Italia a crescut treptat capacitatea de import de gaze naturale lichefiate începând cu 2022, ca parte a planurilor de înlocuire a livrărilor ruseşti. Cu un nou terminal plutitor care urmează să înceapă operaţiunile comerciale la începutul lunii aprilie, Italia se aşteaptă să poată importa până la 28 de miliarde de metri cubi de gaz natural lichefiat pe an, aceeaşi cantitate pe care a primit-o prin conductă din Rusia în 2021.

Cererea totală de gaze din ţară este estimată la aproximativ 61 de miliarde de metri cubi pentru anul trecut, Algeria şi nordici fiind printre principalii furnizori.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. eu doresc un Stark Varg la pret subventionat, vreu sa platesc doar 60 euro. Poate fi si in cadrul programului StartUp Nation. Mentionez ca am carnet de partid.

    Democracy ! 

    1. Ce mai face orbănaș fără gaz sovietic. Mai e piranda Europei Centrale?

      Nu stiai ca Ungaria primeste in continuare gaz rusesc prin Turkstream? Vai de tine, prost informat mai esti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb