BVB Tranzacţii de 52 milioane lei, sub valoarea rulajului din şedinţa precedentă

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 aprilie

Tranzacţii de 52 milioane lei, sub valoarea rulajului din şedinţa precedentă

Aprecieri pentru majoritatea indicilor

Valoarea tranzacţiilor realizate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 51,8 milioane lei, sub cea din şedinţa anterioară, de 68 milioane lei şi cu mult mai mică decât media zilnică a acestui an, de 179 milioane lei, ce conţine totuşi ofertele de titluri de stat Fidelis, care trag masiv suma în sus.

Indicii au avut în mare parte creşteri, într-o zi cu aprecieri uşoare ale pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a avut un avans de 0,25%, la 17.375 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,23%, până la 3.247 de puncte.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Evoluţii pozitive pentru majoritatea indicilor, cea mai mare creştere fiind înregistrată în cazul BETAeRO, +0,34%; excepţie a făcut BET-FI, care a scăzut cu 0,56% (...). D Cele mai mari creşteri (n.r. ale acţiunilor din indicele BET) au fost înregistrate în cazul Aquila Part Prod Com (AQ), +4,41%, Transgaz (TGN), +2,06%, şi Nuclearelectrica (SNN), cu +1,6%. La polul opus se regăsesc Romgaz (SNG), -0,33%, Sphera Franchise Group (SFG), -0,35% şi Antibiotice Iaşi (ATB), -0,48%".

În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 7,8 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 0,36%, la preţul de 28,2 lei.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au urcat cu 0,08%, la 120,3 lei, în condiţiile unor schimburi de 4,7 milioane lei.

Acţiunile Transgaz (TGN) s-au apreciat până la preţul de 29,7 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,1 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Sphera Franchise Group (SFG), ce au cumulat un rulaj de 3,4 milioane lei, acţiunile SFG încheind ziua în scădere cu 0,35%, la preţul unitar de 42,85 lei.

În piaţa "deals" nu au avut loc niciun schimb.

Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un declin de 0,56%, până la 60.596 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,18%, la 1.254 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Energopetrol" (ENP): +14,15%

2. "Prefab" (PREH): +8,61%

3. "Rompetrol Well Services" (PTR): +5,96%

4. "Aquila" (AQ): +4,41%

5. "Sinteza" (STZ): +2,65%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Electrocontact" (ECT): -11,01%

2. "Bucovina Club de Munte" (BCM) : -5,06%

3. "Comcm" (CMCM): -3,80%

4. "Transilvania Investments" (TRANSI): -3,14%

5. "Romcarbon" (ROCE): -2,65%

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. pentru ca se numara

    conturile, nu cnp urile 

    pentru ca se numara si fidelis 

    pentru ca se numara si partikipantii din fondurile mutuale, intelegeti? 

    pentru ca s-a modificat definitia investitorului activ, pentru ca numerele sa dea mai bine pentru conducerea bvb 

    Realitatea e ce scrie ziarul bursa in acest articol, lichiditate la pamant, se tranzactioneaza mai putin, o mana de oameni ne vindem si cumparam actiunile intre noi daca vorbim de retail. cum e posibil ditamai sifurile sa aiba cateva tranzactii pe zi? ar fi trebuit mii sa aiba. cum e posibil sa gasesc uganda si namibia pe marii brokeri internationali dar romania nu? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb