VIDEO Creşteri de taxe şi scăderea consumului - riscurile anului 2025; Ce recomandări au băncile pentru consumatorii care vor să ia credite

E.O.
Bănci-Asigurări #Video / 23 octombrie



Anul viitor am putea asista la creşterea unor taxe şi la impozite mai mari pentru proprietăţi, avertizează invitaţii celui de-al zecelea podcast găzduit de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Efectele se vor vedea în scăderea consumului populaţiei, lucru ce poate afecta întreaga economie. În aceste condiţii, presiunea pe veniturile românilor va fi în creştere, iar oamenii trebuie să îşi securizeze cât mai bine finanţele personale. Printre recomandările specialiştilor se regăsesc economisirea, un grad de îndatorare scăzut şi păstrarea unui dialog permanent cu banca pentru a preveni situaţiile dificile.

La interviul realizat de Adrian Asoltanie, trainer şi specialist în educaţie financiară, au participat Ana Popescu, director de retail la Unicredit şi Ionuţ Ştefan, conciliator CSALB şi consultant fiscal.

CSALB organizează de patru ani podcasturi în care cadrul cărora reprezentanţi din top managementului bancar, experţi din domeniul juridic şi jurnalişti cunoscuţi din domeniul economic dezbat pe marginea subiectelor financiare de actualitate, precum şi despre relaţia consumatorilor cu instituţiile de credit într-un context socio-economic volatil şi imprevizibil.

În contextul în care procedura de deficit excesiv rămâne deschisă, aşa cum ne-a anunţat Consiliul Uniunii Europene, iar deficitul bugetar rămâne la un nivel ridicat ce nu va mai putea fi susţinut în anii următori, riscul de majorare a fiscalităţii în 2025 este foarte ridicat, consideră Ana Popescu, director de retail la Unicredit. Printre altele, domnia sa consideră: "Consumul privat a crescut semnificativ anul acesta şi probabil va mai creşte până la sfârşitul anului pe fondul majorării salariilor şi descreşterii inflaţiei. Însă, potenţiale majorări fiscale, precum creşterea TVA, majorarea impozitului pe profit sau impozitului pe proprietăţi, vor frâna puternic consumul anul viitor.

Volumul de credite nou acordate în piaţă în primele opt luni ale anului a crescut cu aproape 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, atât pe credit de consum, cât şi pe credite ipotecare.

Observăm o concentrare mai mare în refinanţare. Clienţii refinanţează creditele existente cu produse care au dobânzi fixe, reduse. Băncile au venit, pentru credite ipotecare şi de consum, cu oferte foarte bune pe dobândă fixă. De exemplu, sunt credite cu dobânda fixă în piaţă, sub valoarea IRCC. Cred că este vorba şi despre deschiderea băncilor de a oferi soluţii viabile pe termen lung pentru că ne dorim o relaţie sănătoasă cu clienţii noştri.

Această creştere a creditării ar putea continua în 2025 în zona creditelor ipotecare, dar se va tempera în cazul creditelor de consum, având în vedere un posibil impact asupra veniturilor reale, anul viitor, cauzat de creşterea fiscalităţii"

O bancă se uită la istoricul de plată, să nu fi existat incidente în relaţia cu banca, clientul să aibă un venit constant şi o continuitate a veniturilor şi, evident, să aibă un grad de îndatorare adecvat, adaugă Ana Popescu, precizând: "Disciplina rambursării împrumuturilor este importantă în perspectivă, deoarece un incident de plată din prezent poate afecta capacitatea de a lua un credit în viitor. Acum poate uităm să plătim, avem un credit mic de consum, dar asta ne va costa peste câţiva ani. Pentru bancă este foarte importantă relaţia cu clienţii săi. Datorită faptului că aceştia încasează sau fac tranzacţii prin intermediul băncii, sunt recompensaţi: au reduceri la toată oferta, conturi gratuite, retrageri de numerar, plăţi electronice sau servicii de mobile banking gratuite".

Când vor să ia un credit, consumatorii trebuie să se uite la toate elementele care influenţează costul de finanţare, comisioane, asigurări adiacente, recomandă sursa citată. Aceasta menţionează că, în plus, clienţii trebuie să analizeze facilităţile pe care banca le pune la dispoziţia consumatorului, cum ar fi confortul pentru plăţi anticipate şi posibilitatea ca acestea să se facă online.

La rândul său, Ionuţ Ştefan, conciliator CSALB şi consultant fiscal, subliniază: "Când te gândeşti la un credit trebuie să vezi exact care va fi nivelul costurilor tale lunare şi să-ţi calculezi gradul de îndatorare luând în calcul şi cheltuielile indispensabile. Tot înainte de credit trebuie să anticipezi inclusiv posibilitatea apariţiei unor evenimente neaşteptate, precum problemele de sănătate sau evenimente în familie care pot afecta resursele financiare şi capacitatea de rambursare a împrumutului. Aceste evenimente neplăcute sunt invocate în majoritatea cererilor trimise de consumatori către CSALB.

Pentru bancă este relevant şi comportamentul de economisire al clientului, iar acesta contribuie la creşterea scorului pentru accesarea împrumutului. Dacă banca vede că omul a pus zece lei deoparte, se gândeşte că ar putea plăti o rată de 12 lei.

Şi eu anticipez o perioadă dificilă din punct de vedere fiscal. Cred că vom citi sub brad Monitorul Oficial, ca să vedem dacă s-a schimbat ceva în Codul Fiscal. Aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, majoritatea schimbărilor legislative fundamentale au apărut în perioada 23-31 decembrie. Adică atunci când oamenii pot înghiţi mai uşor veştile negative. Mă aştept la o majorare a cotei de TVA, ţinând cont de ponderea mare în încasările de la bugetul statului din această taxă. Însă majorarea va avea consecinţe directe atât în consum, cât şi în ceea ce înseamnă reaşezarea priorităţilor personale. Vom asista în mod cert la probleme în ceea ce înseamnă restituirea creditelor existente".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Votatii pe Ciolacu,Gioana ,Lasconi siiiiii....vai de tarisoara asta

    fara credite e mai bine.

    Bancile recomanda populatiei,

    sa se roage ptr. pace,

    altfel va fi criza economica severa 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9713
Gram de aur (XAU)Gram de aur397.9899

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb