SAP începe 2025 cu un profit operaţional non-IFRS +60% şi o creştere de 29% a cloud backlog-ului

R.S.
Macroeconomie / 25 aprilie

SAP începe 2025 cu un profit operaţional non-IFRS +60% şi o creştere de 29% a cloud backlog-ului

SAP a raportat rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului fiscal 2025, evidenţiind un început de an solid, marcat de creşteri semnificative în zona de cloud şi profitabilitate operaţională, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Cloud backlog-ul actual a ajuns la 18,2 miliarde de euro, marcând o creştere de 28% (29% ajustat la curs constant) faţă de perioada similară a anului trecut.

Veniturile din cloud au crescut cu 27% (26% la curs constant), ajungând la 4,99 miliarde de euro.

Veniturile din Cloud ERP Suite au crescut cu 34% (33% la curs constant), atingând 4,25 miliarde de euro.

Veniturile totale au fost de 9,01 miliarde de euro, în creştere cu 12% (11% la curs constant).

Profitul operaţional IFRS a fost de 2,3 miliarde de euro, iar profitul operaţional non-IFRS a urcat la 2,45 miliarde de euro, în creştere cu 60% (58% la curs constant).

"Rezultatele din acest prim trimestru reconfirmă eficienţa strategiei noastre. Cloud backlog-ul a înregistrat o creştere robustă de 29% la curs constant, iar veniturile totale au urcat cu două cifre. Cu un procent de 86% din venituri predictibile, modelul nostru de business demonstrează rezilienţă chiar şi într-un context economic incert. Portofoliul nostru bazat pe AI permite companiilor din peste 130 de ţări să gestioneze provocările lanţurilor de aprovizionare şi să îmbunătăţească eficienţa operaţională prin agilitate şi rapiditate", a declarat Christian Klein, CEO SAP.

"Am început anul într-o notă pozitivă, într-un context economic volatil, obţinând atât o creştere solidă a veniturilor, cât şi o expansiune semnificativă a profitului operaţional. Aceste rezultat reflectă angajamentul nostru faţă de controlul riguros al costurilor şi execuţia disciplinată. Deşi suntem încurajaţi de aceste performanţe, rămânem prudenţi privind evoluţiile macroeconomice şi vom continua să ne concentrăm pe protejarea profitabilităţii şi a fluxului de numerar pe parcursul anului" , a completat Dominik Asam, CFO SAP.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3833
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8304
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.4611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb