Scade încrederea în economia zonei euro

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 30 iunie 2014

Încrederea în economia zonei euro nu a avut evoluţia aşteptată de analişti în luna iunie, scăzând în principal din cauza unui optimism redus atât la nivelul industriei, cât şi al consumatorilor, potrivit datelor anunţate vineri de Comisia Europeană.

Indicele privind încrederea în economia uniunii monetare a scăzut la 102 puncte luna aceasta, de la 102,6 în mai. Analiştii estimau creşterea indicelui până la 103 puncte.

Pe de altă parte, Comisia a informat că indicele aşteptărilor consumatorilor privind inflaţia în următoarele 12 luni a ajuns la 8,6 puncte în iunie, de la 9,6 în mai, continuând tendinţa de declin începută în octombrie anul trecut. La momentul respectiv, acest indice era de 16,8 puncte.

În schimb, la nivelul industriei din zona euro, indicele referitor la aşteptările de inflaţie a ajuns la -0,1 în iunie, de la -1,3 în mai.

Inflaţia din zona euro a fost de 0,5% în luna mai 2014 - cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani. Pentru anul curent, Băncii Centrală Europeană (BCE) aşteaptă creşterea cu 0,7% a preţurilor de consum în zona euro. Ţinta de inflaţie a BCE este, însă, de 2%.

Oficialii BCE au semnalat, în mai multe rânduri, că achiziţiile de active la scară largă reprezintă următorul pas pe care sunt pregătiţi să-l facă dacă se va înrăutăţi prognoza de inflaţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3023
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0281
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.4318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb