AmCham România îşi exprimă îngrijorarea pentru măsurile luate de guvern

A.C.
Jurnal de criză / 14 iulie 2023

AmCham România îşi exprimă îngrijorarea pentru măsurile luate de guvern

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) face apel către guvernanţi pentru transparenţă şi viziune pe termen lung în clarificarea pachetului de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, pentru a nu fie sacrifica creşterea economică pe termen lung pentru "câştigurile pe termen scurt".

"Mediul de afaceri înţelege urgenţa accelerării demersurilor de consolidare fiscal-bugetară pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar şi nevoia corectării derapajelor care generează costuri de oportunitate pentru România, culminând cu pericolul suspendării fondurilor europene. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) reprezintă cel mai mare, dacă nu singurul, stimul pe care îl avem nu doar pentru a evita intrarea în recesiune economică, ci şi pentru a asigura o creştere economică sustenabilă. Drept urmare, nu ne permitem riscul de a compromite absorbţia acestor fonduri", au transmis vineri reprezentanţii AmCham România, informează Agerpres.

Aceştia îşi exprimă îngrijorarea că măsurile luate "intempestiv şi insuficient analizate" pot avea efecte negative, inclusiv asupra creşterii economice şi a inflaţiei totodată.

"La fel ca în trecut, ne exprimăm îngrijorarea însă că măsurile luate intempestiv şi insuficient analizate, deşi pe termen scurt generează venituri bugetare, pe termen mediu şi lung pot avea efecte directe sau secundare negative, inclusiv asupra inflaţiei şi creşterii economice. Altfel spus, să nu sacrificăm creşterea economică pe termen lung pentru câştigurile pe termen scurt", se menţionează în comunicatul AmCham.

AmCham reiterează sprijinul comunităţii de afaceri pentru reaşezarea sistemului fiscal pe baze echitabile şi stimulative şi pentru eliminarea tuturor portiţelor de optimizare fiscală care lasă loc de abuzuri, menţionând că sunt esenţiale: evitarea impactului negativ asupra creşterii economice, maximizarea colectării la buget, stimularea investiţiilor şi sinergia dintre strategia de dezvoltare economică şi politicile fiscale.

"Înţelegem din spaţiul public că există diverse scenarii de măsuri şi politici fiscale în analiză la nivelul Guvernului, precum şi o consultare cu Comisia Europeană, însă, ca întotdeauna, solicităm un dialog transparent cu mediul de afaceri, înainte ca o decizie finală să fie asumată, întrucât ne dorim să fim parte din soluţie", se precizează în documentul transmis de reprezentanţii AmCham România.

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este între cele mai reprezentative asociaţii ale comunităţii de afaceri din România, recunoscută drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea României sau dinamica relaţiilor comerciale între SUA şi România.

AmCham Romania a fost înfiinţată în anul 1993 şi anul acesta aniversează 30 de ani de prezenţă şi activitate în Romania.

În prezent, cele peste 530 de companii americane, internaţionale şi româneşti, membre ale comunităţii AmCham România, activează în 32 sectoare economice, asigură împreună peste 250.000 de locuri de muncă şi au investit peste 20 miliarde de euro în România.

Cifra de afaceri cumulată a membrilor AmCham se ridică la 65 de miliarde de euro. Fiecare milion de euro suplimentar la cifra de afaceri creează alte 10 locuri de muncă în economie. Valoarea adăugată generată de membrii AmCham, de 29,1 miliarde de euro, reprezintă 12,1% din PIB-ul României (2021).

AmCham România este un membru acreditat al Camerei de Comerţ a SUA şi face parte din reţeaua europeană a Camerelor de Comerţ Americane.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Bună asta a AmCham cu "transparență".

    Ce-ar fi să avem totuși transparență despre achiziția de fierătanii fier vechi americane, despre miliardele jupuite de pe spinarea românului de rând care se scurg spre Ucraina, despre achiziția serurilor anti-COVID, despre efectele adverse, despre securiștii și judecătorii aflați în lesa Ambasadelor, etc. 

    Tare aș vrea să avem transparență acolo. Acolo nu se "bagă" AmCham? 

    AKH nu spune nimic, le place cum merge treabă în România?

    Nu de alta dar în pandemie se întreceau in aberații cum Romania va deveni tigrul Europei prin digitalizare

    Iată ce "tigru" am devenit - guvernu României mănâncă de pe jos, luând hrana de la gura cățeilor și pisicilor prin creșterea TVA 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb