Somnul raţiunii

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 8 august 2018

"Somnul raţiunii naşte monştri" (Detaliu) - Gravură (1797 - 1799), Francisco de Goya

"Somnul raţiunii naşte monştri" (Detaliu) - Gravură (1797 - 1799), Francisco de Goya

Cornel Codiţă

Ştie oricine, nu se mai îndoieşte nimeni... naşte monştri! Ei, şi? După asta, ce urmează? Pare simplu: zgîlţîim bine raţiunea pînă se trezeşte din toropeala ei cea rea şi... gata! Konec filmu: Harap Alb a salvat-o pe fata Împăratului Roş şi acum nu mai are alta de făcut, decît să contemple avantajele căsătoriei din "dragoste"! Toate bune şi frumoase, doar că, spre deosebire de ficţiune, pîrdalnica de realitate nu vrea cu nici un chip să stea în formule simple. Bunăoară, "raţiunea" asta, cine e ea? Că doar nu-i, aşa... o bătrînică aţipită lîngă cuptior pe care să o baţi uşor pe umăr şi ea să tresară imediat ruşinată că, după o zi întreagă de roboteală, în loc să mai urce cîteva tîrnuri de lut în pod, s-a îngăduit să-şi odihnească oleacă oasele şi să pună geană peste geană! Să zicem că, după ce tragi plapuma jos de pe ea, îi dai un ţignal în ureche şi îi arunci vreo două-trei găleţi de apă rece în cap, ea, Raţiunea, tot nu se trezeşte... atunci, ce te faci? În sfîrşit, punem la lucru ştiinţa modernă, îi facem o intravenoasă cu adrenalină şi madam Raţiune sare în picioare, vioaie şi trează, de parcă n-ar fi dormit niciodată şi nici n-ar fi fost deja dusă mai bine de jumătate către lumea cealaltă! OK, cu ea rezolvăm noi, cum rezolvăm, dar cu monştri deja născuţi, pînă să se trezească dumneaei, de ei cine se ocupă, cînd, cum, cu ce costuri şi cu ce consecinţe, cît durează "deparazitarea realităţii" de odraslele Întunericului, lăsate să hălăduiască libere prin ograda noastră? Şi, mai la urmă, cine plăteşte oalele sparte?

Iac-aşa mă perpelesc, oameni buni, de cînd aflai că binomul eminescian al cetelor de "nebuni" şi de "mişei" a fost transformat de harnica noastră "clasă politică" într-un perfect triunghi echilateral; în cel de-al treilea punct al construcţiei geometrice îngrămădindu-se ceata "proştilor". Sigur, dacă mă uit bine la realitate o să bag de seamă că cele trei mulţimi nu sunt deloc exclusive, ci se suprapun într-o foarte mare măsură, adică o groază de elemente aparţin simultan tuturor celor trei mulţimi, fără să li se pară cîtuşi de puţin că ar exagera cumva prin cumulul de calităţi. Probabil că şi Eminescu a avut intuiţia acestei suprapuneri, gîndindu-se că numai Dumnezeu ar fi în stare să îi deosebească pe unii de ceilalţi şi să îi împartă în cetele respective! Dar... mă rog... să lăsăm teoria mulţimilor şi geometria şi să venim la oile noastre, la nebunii, mişeii şi proştii care s-au pus să ducă România, de căpăstru, nu la păşune la iarbă verde şi nici la undă de izvor să se adape, cum ar face orice gospodar cu scaun la cap, ci direct la abator, sau, mă rog, undeva prin desişurile Pădurii Fără Rost, hotărîţi să o lase pradă fiarelor sălbatice, să o piardă odată pentru totdeauna, să nu mai găsească niciodată drumul către casă şi nici noi drumul către ea.

Va să zică, cetăţeanul X... mă rog... unul care se întîmplă... chiar acesta este cuvîntul potrivit, "se întîmplă", să fie "capul" partidului liberalilor (vopsiţi) din România, scuturat de un fior patriotic, civic şi cetăţenesc şi indignat pînă în vîrful unghiilor de comportamentul fără de lege al Primului Ministru al României, respectiv al şefului Camerei Deputaţilor din România, aflaţi în treabă şi de capul lor într-o vizită oficială în Israel, unde au dat asigurări oficialilor locali că România e pornită şi ea să îşi mute ambasada la Ierusalim, le dresează, în nume propriu, o sesizare penală sub incidenţa articolului 394 (CP): trădarea!!!

"Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai aces­tora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului..." etc.! Nu este cazul să rememorez datele episodului; unii s-au crucit, alţii, chiar de prin partidul lui, l-au rugat pe X să ia un rudotel, sau măcar o aspirină, alţii au rîs de s-au tăvălit, alţii au ridicat din sprînceană, alţii şi-au rîs în barbă... mă rog, fiecare după cum s-a socotit. Nu trecu nici o lună şi aflăm că, de data aceasta, nu un cetăţean oarecare, ci ditai partidul de guvernămînt are deja tic­luit un plan să îl acuze public pe Preşedintele României de înaltă trădare (398 CP) şi pe această bază să îl sus­pende din funcţie, urmînd ca pînă la pronunţarea definitivă a unei sentinţe acesta să redevină şi el un cetăţean oarecare! Acum, spuneţi şi domniile voastre, oameni buni, ce să "admirăm" mai întîi, nebunia, mişelia sau prostia în care se scufundă vîrfurile instituţionale ale guvernării din România?

Unde sălăşluieşte "Raţiunea" pe care, dacă nu e deja prea tîrziu, ar trebui să o trezim cît mai degrabă, din somnul ei de moarte şi distrugere? Mai poate fi ea căutată prin vreunul dintre palatele şi instituţiile puterii? Dacă mai era nevoie de vreo probă, atunci o avem: nu mai este cazul; nu mai este nicio speranţă să o găsim rătăcită prin cotloanele lor!

Atunci, ar trebui, poate, să încercăm să trezim raţiunea alegătorilor, a cetăţenilor, a supuşilor puterii, a milioa­nelor de oameni care preferă comoditatea "realităţii pseudo-consensuale" pe care şi-o construiesc singuri sau care le este oferită de-a gata, dincolo de sticla colorată a televizoarelor şi a agitaţiei mediatice. Cine, însă, îşi lasă de bună voie şi cu uşurinţă comoditatea şi siguranţa micului său pătrăţel de confort, pentru a da piept cu o lume care stă gata să i se prăbuşească în cap şi care aruncă către dînsul foc şi pucioasă de unde nu te aştepţi, mai tot timpul?

Povestea vorbii: "Ei, apoi... zi că nu-i lumea de-apoi! Să te ferească Dumnezeu cînd prinde mămăliga coajă. Vorba aceea:

Dă-mi, Doamne, ce n-am avut,

Să mă mier ce m-a găsit."

Opinia Cititorului ( 15 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Aceasta e realitatea palpabilă?

    Guvernanți cu multinaționale și-au dat mâna peste tara spre drumul unic din titlu? 

    1. cum face dansul ca guvernator sa supraveghere BCR Chisinau. Tradare, tradare, da sa stim si noi:-)

    În tara ăsta lupta pentru putere ocupa tot timpul guvernanților și opoziției

    Ei nu se concentrează pe lucruri constructive în scopul dezvoltării economice, ci își folosesc toată energia pentru a-si da în cap unii altora 

    Pt. că, cale suprastructurii şi infrastructurii

    JUSTIȚIE I - Constituție,Coduri,Legi,N orme... - AICI duce !!!

    1. Bine ca ai pus virgula, altfel erai campionul campionilor. 

    Si tonul natiunii poate naste monstrii!.

    Priviti realitatea. 

    ...

    1. În realitate e vorba despre Securitate, dar în articol nu se spune nimic despre sursa banilor.

      Citeste raportul financiar so afli. Mare secret. De ce crezi ca Firma die modele se chiama Victoria's Secret. Fiindca modelele sunt atent sel ectate la palatul Victoria de catre doamna Viorica. Daca era Liviu batea la ochi ca ar fi favorizat pe pretina domniei sale.

    toti spagarii care au luat sau iau spaga trebuie arestati si sanctionati la detentie pe viata orice lege trebuie aplicata dupa o oarecare avertizare /.,mnbv

    Definirea realitatii este cheia!..chiar daca uneori preferam fictiunea e necesar sa vedem care e realitatea!..pentru a gasii solutii!...in realitate!

    1. Mie imi place de fata imparatului Ros care il invie pe Harap Alb cu apa moarta si vie si finalul fericit!...casatoria.

      Eu prefer realitatea cu rezolvarea problemelor...monstrii trebuie umanizati si avut grija de ei!...numai prin bunatate si blandete putem transforma monstrii in fiinte blande!..si monstrii au suflet!

      Gresit Silviuco! doar omorand monstrii mai putem ramane in viata. Plutesti de-a binelea; esti in lumea paralela. 

    Am vazut un film in care un cuplu se lupta pentru accces la regenerare a organelor interne...au reusit iar in final ea a fost readusa la viata prin injectare...poate ca era adrenalina!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb