SUPLIMENT CRYPTO / SIMON PETERS, ETORO: "Activele crypto se află într-un balon speculativ, dar nu este nimic din ce nu am mai văzut până acum"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 1 martie 2021

Simon Peters

Simon Peters

Interesul pentru monedele virtuale este tot mai mare, pe fondul adoptării masive, dar şi a investiţiilor venite din partea unor investitori instituţionali şi a unor corporaţii de renume.

Odată cu trendul ascendent pe care se află criptomonedele în general şi bitcoin în special, au apărut şi voci care susţin că activele crypto se află într-o bulă speculativă. Simon Peters, analist în domeniul criptoactivelor al platformei de investiţii eToro, ne-a acordat un interviu în care ne-a explicat că această bulă speculativă nu este nimic nou, bitcoin având mai multe astfel de perioade. Analistul sus­ţine că după fiecare astfel de bulă preţul monedei digitale şi-a revenit, ajungând adesea la un minim mai mare decât cel anterior, după fiecare nou maxim istoric.

Simon Peters ne-a mai vorbit şi despre elementele la care trebuie să fie atenţi investitorii atunci când îşi îndreaptă atenţia către piaţa criptomonedelor, despre factorii care explică volatilitatea acestor active, dar şi despre rolul pe care îl vor avea criptomonedele în sis­temul financiar viitor.

Reporter: Monedele virtuale în general şi criptomoneda bitcoin în special se află pe un trend ascendent. Care credeţi că sunt principalele motive care stau la baza acestei dinamici?

Simon Peters: Am văzut un număr semnificativ de persoane care investeau în bitcoin spre sfârşitul anului trecut, întrucât preţul său depăşise maximul istoric de 20.000 de dolari. Adoptarea masivă şi inves­tiţiile sporite din partea investitorilor instituţionali şi a corporaţiilor, cum ar fi Microstrategy, Square şi, cel mai recent, Tesla, au crescut numărul celor interesaţi de această clasă de active. Investitorii individuali şi instituţionali decid dacă ar trebui să-şi adauge bitcoin în portofoliu, ţinând cont de climatul economic de astăzi, unul impulsionat de pachete de stimuli economici şi cu potenţial de inflaţie în viitorul apropiat.

Reporter: Bitcoin a cunoscut o creştere puternică şi la finalul anului 2017 când a fost aproape de pragul de 20.000 de dolari. Există o asemănare între factorii care s-au aflat la baza creşterii de atunci şi cei care împing astăzi criptomoneda spre noi praguri?

Simon Peters: Datele demografice arată că investitorii cripto s-au maturizat faţă de 2017, când piaţa era în creştere. Deşi există încă in­vestiţii mari din partea investitorilor individuali, de această dată există mai mult capital instituţional pe piaţă. În prezent sunt mult mai multe vehicule de investiţii prin care poţi adăuga bitcoin şi alte criptoactive în portofoliu, inclusiv prin operaţiuni de hedging. Acestea includ instrumente financiare derivate, cum ar fi contracte futures şi contracte cu opţiuni, precum şi posibilitatea de a cumpăra acţiuni în trusturi de investiţii cum ar fi Grayscale.

Reporter: Odată cu ascensiunea pieţei criptomonedelor din ultima perioadă au apărut şi voci care susţin că această creştere masivă, mai ales a bitcoinului, reprezintă o bulă speculative, fără să aibă la bază niciun fundament solid. În acelaşi timp, există şi alte păreri care consideră că monedele digitale au o serie de de caracteristici, ca de exemplu raritatea, care le conferă o anumită valoare. Care este opinia dumneavoastră în această privinţă - sunt criptomonedele ceva pur speculativ sau au acestea valoare intrinsecă?

Simon Peters: Am putea spune că activele crypto se află într-un balon speculativ, dar nu este nimic din ce nu am mai văzut până acum. Bitcoin de-a lungul istoriei sale a experimentat creşteri de preţ în 2011, 2013, 2017 şi acum, în 2021. Important este că de fiecare dată când bula "a apărut", preţul şi-a revenit, ajungând adesea la un minim mai mare decât minimul anterior, după fiecare nou maxim istoric. În fiecare ciclu, am văzut că baza de investitori se maturizează şi creşte, de asemenea. Bănuiesc că vom vedea în continuare aceste "bule" şi recuperări în anii următori. "Bula" ar trebui să fie mai puţin severă pe măsură ce intră pe piaţă mai multă lichiditate, făcând clasa de active mai puţin volatilă în ansamblu.

Reporter: La ce trebuie să fie atenţi investitorii atunci când îşi îndreaptă atenţia către piaţa criptomonedelor?

Simon Peters: În primul rând, fiecare trebuie să înţeleagă care este obiectivul său personal ca investitor. Plănuieşti să investeşti pe termen lung (10+ ani de exemplu) sau pe termen scurt?

Dacă ai la dispoziţie o sumă, dar ştii că vei avea nevoie de acest capital în următoarele 12 luni, atunci recomandarea este să investeşti într-o clasă de active mai puţin volatilă. Trebuie să ai un orizont de timp suficient de lung pentru investiţiile pe care le faci, pentru a evita fluctuaţiile pieţei.

Apetitul pentru risc ar trebui, de asemenea, să fie legat de obiectivele de investiţii. Chiar şi în cazul celor care intenţionează să păstreze activele pe termen lung, unii ar putea să nu se simtă confortabil să investească în criptomonede, deoarece acestea pot fi foarte volatile - în special în cazul altcoins (alternative la bitcoin), care au o capitalizare de piaţă mai mică.

În al doilea rând, este nevoie să-ţi faci temele. Înainte de a investi în crypto, acordăţi timp pentru a înţelege proiectul sau protocolul criptografic la care te expui. Nu toate criptomonedele sunt precum bitcoin. Au utilizări diferite şi performanţe diferite. În acelaşi mod în care cercetezi o companie listată la bursă înainte de a investi în aceasta, tot astfel trebuie să procedezi şi în cazul criptoactivelor.

Este important să te simţi confortabil făcând investiţia. Dacă ai vreo îndoială sau incertitudine, probabil că nu este momentul potrivit pentru a face investiţia.

În al treilea rând, diversifică. Căută să îţi diversifici portofoliul adăugând token-uri. În acelaşi mod în care investim în diferite lucruri pe piaţa de capital, acelaşi lucru este valabil şi pentru criptomonede. Informează-te pentru a ştii ce face token-ul în care investeşti. Fiecare criptoactiv vine, în general, cu o prezentare care detaliază de ce a fost creat şi ce intenţionează să facă protocolul. Citeşte despre toate acestea!

În cele din urmă, ai răbdare. Când preţurile se mişcă rapid, în special în sus, mulţi vor căuta să încaseze. Pentru a judeca cel mai bine când este momentul potrivit pentru a intra sau a ieşi de pe piaţă, te ajută să ştii să citeşti graficele de preţuri şi să înţelegi tendinţele ciclice, astfel încât să poţi identifica când ar fi un moment oportun pentru a intra şi a ieşi de pe piaţă.

Reporter: Criptomonedele, în comparaţie cu alte clase de active, se confruntă în general cu o volatilitate puternică. Care sunt factorii care explică această volatilitate?

Simon Peters: Lichiditatea pieţei, în special în cazul altcoins, care au un plafon inferior, poate fi un factor care afectează volatilitatea preţurilor. Dacă există mai puţini participanţi la piaţă, este mai uşor pentru cumpărători şi vânzători să împingă preţurile în sus şi în jos, deoarece există mai puţine comenzi pentru a absorbi aceste fluctuaţii de preţ.

Acestea fiind spuse, crypto nu este singura clasă de active care este volatilă. Acţiunile pot fi la fel de volatile, în special acţiunile în bani. Interesant, un raport publicat în august anul trecut de firma de investiţii, Van Eck, a constatat că peste 100 de companii listate pe S&P 500 aveau preţuri mai volatile ale acţiunilor comparativ cu bitcoin (ianuarie 2020 - iunie 2020).

Reporter: Putem vorbi despre moedele virtuale în general şi bitcoin în special ca fiind active de refugiu?

Simon Peters: Cred că este prea devreme pentru a spune că Bitcoin este un refugiu de siguranţă, dar există un argument mai puternic pentru ca acesta să fie considerat un refugiu contra inflaţiei.

În general, activele de refugiu nu sunt corelate cu pieţele bursiere. Cu toate acestea, am văzut cum bitcoin şi alte criptoactive au avut corelaţii puternice cu pieţele bursiere, mai ales anul trecut, în timpul recuperării de după prăbuşirea din martie.

Există argumente şi mai puternice când vorbim de bitcon ca refugiu împotriva inflaţiei. În cazul bitcoin discutăm de un număr fix de monede. Vor exista doar 21 de milioane şi mulţi consideră că acest lucru oferă protecţie împotriva scăderii puterii de cumpărare a monedei fiduciare. Creşterea ofertei monetare datorită stimulentelor economice din partea guvernelor la nivel global în urma pandemiei înseamnă probabil că vom plăti mai mulţi bani pentru aceleaşi produse sau servicii în viitor.

Reporter: Se vorbeşte tot mai des de reglementarea pieţei criptomonedelor. Care credeţi că va fi reacţia investitorilor odată ce piaţa va fi reglementată? Credeţi că va putea fi văzută reglementarea în dinamica preţurilor monedelor digitale?

Simon Peters: Este necesară reglementarea custodiei pentru a proteja consumatorii. Serviciile, atât centralizate, cât şi descentralizate, trebuie să respecte protocoale corecte pentru a proteja activele clienţilor.

Reglementarea nu ar trebui însă să fie atât de strictă încât să împiedice creşterea şi dezvoltarea ecosistemului. De exemplu, îngreunarea dezvoltării companiilor crypto şi oprirea creării de legături către finanţele tradiţionale, care sunt necesare pentru a facilita tranziţia bogăţiei către blockchain.

Reporter: Care este profilul inves­titorului în moede virtuale?

Simon Peters: Oricine şi toată lumea poate să investească în criptomonede. Mă ocup de mulţi clienţi eToro, din toate categoriile sociale. Unii sunt la început în călătoria lor în lumea investiţiilor, iar alţii sunt aproape de "pensionare.

În istoria bitcoin, adoptatorii timpurii au fost cypherpunks - cei interesaţi de un sistem monetar în afara controlului băncii centrale sau al guvernului. În 2017 creşterea pieţei a fost alimentată de investitorii individuali. Acum avem cea mai veche bancă din Statele Unite, BNY Mellon, care îşi face intrarea în lumea criptomonedelor. S-au schimbat multe în aproximativ 12 ani de la înfiinţarea bitcoin.

Reporter: Care credeţi că va fi rolul criptomonedelor în sistemul financiar?

Simon Peters: Criptoactivele vor permite schimbul instantaneu de valoare cu oricine, indivizi sau entităţi, cu taxe minime sau aproape zero. Acest lucru va revoluţiona în esenţă comerţul global.

În ceea ce priveşte sistemul financiar per ansamblu, creşterea trendului privind finanţele descentralizate (DeFi) permite persoanelor fizice să preia controlul asupra propriei bunăstări financiare fără a mai fi nevoie de terţe părţi sau autorităţi centrale, cum ar fi băncile.

De exemplu, dacă aveţi nevoie de un împrumut pe termen scurt, nu trebuie să mergeţi la o bancă. Mai degrabă puteţi obţine împrumutul de la o altă persoană printr-un fond sau protocol descentralizat de lichiditate.

În cele din urmă, tokenizarea oricărui activ din lumea reală, de la valori mobiliare la proprietate şi până la artele plastice, permite tranzacţionarea 24/7 cu orice contrapartidă din lume - cunoscută sau nu. Tranzacţionarea prin blockchain înseamnă că acestea pot fi decontate instantaneu şi deseori pentru taxe mai mici, deoa­rece elementul uman a fost eliminat. Acest lucru diferă de sistemul financiar actual, de exemplu pieţele bursiere care operează în general pe bază de decontare T+2.

Tokenizarea ar putea, de asemenea, să injecteze mai multă lichiditate în clasele de active existente, deoarece împarte un activ în bucăţi mai mici în care poţi investi. De exemplu, luaţi un activ nelichid, cum ar fi piaţa imobiliară. Poate fi dificil să găseşti un singur cumpărător pentru casa ta. Procesul este lent, deoarece dumneavoastră, ca vânzător, depindeţi de o singură contrapartidă. În teorie, ar putea fi mult mai uşor să găseşti un număr de persoane care să se reunească în mod eficient pentru a cumpăra "tokens" ale casei, oferindu-le în mod eficient în proprietate comună. Aceasta înseamnă o povară de capital mai mică asupra fiecărui individ.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb