SUPLIMENT IT&C Industria IT a avut "vaccinul" economic contra coronavirusului

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Companii #IT / 30 aprilie 2020

Dan Nicolaie

Pandemie, coronavirus, vaccin, indiferent ce domeniu se abordează în aceste zile fierbinţi este imposibil ca unul dintre primele trei cuvinte să nu fie rostit. Nu putea face excepţie nici industria IT, una cu multiple ramificaţii. Un lucru este aproape clar pentru toată lumea - acest domeniu este printre cel mai puţin afectate, ba, din contră, ar spune unele voci, cu uşoare reglaje profiturile pot creşte. Provocările sunt multiple, iar una dintre temele la modă este legată de lucratul de la domiciliu, cum se poate face, ce este necesar, ce investiţii ar mai presupune şi dacă acesta poate deveni o obişnuinţă răs­pândită pe scară largă.

Faptul că oamenii lucrează de acasă în această perioadă a demonstrat firmelor că este nevoie să trateze mai serios acest mod de lucru de la distanţă şi există aşteptări legate de un plus în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructura IT necesară pentru lucrul de la domiciliu. Indiferent de evoluţia pandemiei, distanţarea socială va continua, astfel, obiceiurile de zi cu zi, inclusiv cele de consum, se schimbă, iar comunicaţiile la distanţă sau cumpărăturile online vor de­veni indispensabile. Toate aces­tea presupun investiţii în IT, prin urmare "actorii" din domeniu se aşteptată ca întregul sector să se afle pe un trend ascendent în următoarea perioadă.

Din discuţiile cu specialiştii s-au desprins multiple teme interesante. Marile firme de telecomunicaţii atrag atenţia că, în această perioadă, comunicaţiile fixe şi mobile au devenit infrastructuri critice, pilonul pe care se prijină tot ceea ce facem. Pentru cei care lucrează de la distanţă, este esenţial ca serviciile de conectivitate în bandă largă şi cele mobile să îi susţină în tot ceea ce au nevoie să facă. Rezilienţa reţelelor de comunicaţii, capacitatea de a absorbi trafic sporit fără a afecta calitatea serviciilor contează enorm. Nu este mai puţin adevărat că momentul are şi oportunităţile sale, există o creştere a cererii de la clienţi pentru servicii fixe şi mobile. În următorul interval de timp sunt estimate creşteri ale traficului de bandă largă fixă şi ale traficului de bandă largă mobilă. Au fost lansate unele oferte pe care companiile le pregăteau pentru finalul anului, în contextul în care criza coronavirus a schimbat compor­tamentul şi nevoile cetăţenilor din ţara noastră şi, astfel, au fost grăbite unele investiţii.

În acelaşi timp, întârzierea implementării tehnologiei 5G ar putea duce la creşterea decalajului digital şi mai ales economic al ţării noastre faţă de celelalte state membre ale UE. Specialiştii susţin că este puţin probabilă blocarea totală a fabricanţilor chinezi de la realizarea reţelelor 5G în ţara noas­tră, dar dacă totuşi se va produce, atunci acest lucru ar conduce la întârzieri serioase în implementarea şi adoptarea noii tehnologii. Restricţionarea fabricanţilor chinezii de echipamante de telecomunicaţii poate duce la o piaţă mai puţin competitivă, una controlată doar de doi fabricanţi, iar costurile generale ar creşte, afirmă analiştii din domeniu.

Oamenii implicaţi în fenomen vorbesc şi de un "cyber-tsunami", în condiţiile în care atacurile din martie 2020 sunt cu 1500% mai multe decât cele din martie 2019 şi cu 500% peste cele din luna februarie.

Mai trebuie spus şi că, potrivit ANIS, volumul veniturilor generate de companiile IT a crescut în ultimii ani cu o rată relativ constantă, de aproximativ 500 de milioane de euro pe an, ajungând la 5,9 miliarde euro în 2019, din care 4,8 miliarde de euro reprezintă segmentul software şi servicii, iar 1,1 miliarde alte activităţi din piaţa de IT. Totodată, numărul de angajaţi din industrie creşte constant, cu o medie de 10 procente/an, deşi continuă să fie mult sub nevoile pieţei. Ţara noastră este al doilea furnizor de software şi servicii din regiune, după Polonia, şi în top 10 dintre toate ţările din Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb