THE NEW YORK TIMES:  "Economia României ar putea avea probleme în viitorul apropiat"

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 20 octombrie 2017

Economistul Cristian Păun: "Facem aceleaşi greşeli ca Grecia"

Un articol din ziarul american The New York Times avertizează că economia României s-ar putea confrunta cu probleme în viitorul apropiat, în condiţiile în care avansul din prezent este bazat în cea mai mare parte pe consum, iar Guvernul este nevoit să taie masiv din bugetele alocate investiţiilor pentru a putea susţine creşterile salariale anunţate.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat recent că a revizuit în creştere, de la 5,9% la 6,1%, pe serie brută, estimările publicate în august şi septembrie referitoare la rata de creştere a Produsului Intern Brut (PIB) din trimestrul al doilea al acestui an.

Aceasta este cea mai rapidă creştere în rândul statelor din Uniunea Europeană (UE), dar este bazată pe un consum stimulat masiv de creşterile salariale anunţate de Guvern şi prea puţin de investiţii, avertizează articolul din The New York Times, potrivit News.ro.

Astfel, investiţiile în infrastructură au fost drastic reduse, iar creşterile salariale ar putea duce, alături de tăierile de taxe, la creşterea semnificativă a datoriei publice.

"Facem aceleaşi greşeli ca Grecia. Continuăm să ne creştem datoria publică într-o perioadă de boom economic", a declarat, pentru The New York Times, economistul Cristian Păun.

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, după primele opt luni din acest an, un deficit de 4,043 miliarde euro, cu 52,4% mai mare decât nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2016, mai ales ca urmare a dezechilibrării balanţei comerciale, potrivit datelor publicate recent de Banca Naţională a României (BNR).

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,518 miliarde euro după primele opt luni, în scădere cu 18,6% comparativ cu perioada ianuarie - august 2016. Totodată, datoria publică a ţării a ajuns în august la 33,898 miliarde euro, cu 5% mai mult decât în 31 decembrie 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb