Vulcan vrea să vândă obligaţiuni printr-o ofertă publică şi să acceseze fonduri europene

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 iunie 2010

Ovidiu Tender

Ovidiu Tender

Producătorul de generatoare de abur Vulcan Bucureşti (VULC), controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender, vrea să vândă obligaţiuni printr-o ofertă publică şi să acceseze fonduri structurale pentru o investiţie de cel mult 30 milioane lei pentru extinderea capacităţii de producţie, anunţă Mediafax.

Propunerile vor fi supuse aprobării acţionarilor în AGA programată pentru 14 iulie, se arată într-un anunţ transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Prospectul emisiunii de obligaţiuni urmează să fie aprobat de Comisia Naţioală a Valorilor Mobiliare.

Compania mizează în acest an pe afaceri în creştere cu 50%, la 120 milioane lei, faţă de 80,3 milioane lei în anul precedent.

Vulcan este listată pe piaţa Rasdaq a BVB. Compania este controlată de Grupul Energetic Tender SA Bucureşti, care are o participaţie de 73,24%. Alţi acţionari cumulează 26,75% din capital.

Acţiunile Vulcan s-au tranzacţionat, joi, la BVB la preţul de 0,94 lei pe unitate, în creştere cu 0,53% faţă de referinţă. Compania are o capitalizare de 26,3 milioane lei.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6544
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2472
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9694
Gram de aur (XAU)Gram de aur436.1308

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb