15 septembrie, Ziua internaţională a democraţiei (ONU)

E.M.
Internaţional / 15 septembrie 2023

15 septembrie, Ziua internaţională a democraţiei (ONU)

La 15 septembrie 2023 este marcată Ziua internaţională a democraţiei, pentru a aduce şi mai mult în atenţia publică importanţa procesului democratic în lume, relatează Agerpres.

Prin acest demers se atrage atenţia guvernelor asupra necesităţii respectării drepturilor cetăţenilor pentru o participare activă în procesul democratic.

Această zi este marcată din anul 2007, ca urmare a adoptării, prin consens, la 8 noiembrie 2007, a Rezoluţiei A/RES/62/7 de Adunarea Generală a ONU, potrivit www.un.org. Documentul, intitulat "Sprijinul Sistemului Naţiunilor Unite pentru eforturile guvernelor de promovare şi consolidare a noilor democraţii sau a celor restabilite", stipulează necesitatea exercitării procesului democratic pe principii precum incluziune, tratament egal şi participare. Democraţia reprezintă temelia fundamentală pentru pace, dezvoltare sustenabilă şi drepturile omului.

Tema pentru marcarea acestei zile în 2023 este "Implicarea tinerilor", centrată asupra rolului esenţial pe care tinerii îl au în promovarea democraţiei şi integrarea opiniilor tinerilor în procesul decizional care are un impact profund asupra vieţii lor, potrivit https://www.un.org/.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este documentul fundamental la nivel internaţional care asigură protecţia în materie de drepturi ale omului şi care codifică în cadrul Articolului 21.3 relaţia dintre democraţie şi drepturile omului.

"Voinţa poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voinţă trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal şi exprimat prin vot secret sau urmând o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului", conform documentului, potrivit www.un.org. Libertatea, respectul pentru drepturile fundamentale ale omului şi organizarea de alegeri corecte şi periodice prin intermediul exprimării votului universal sunt elemente esenţiale ale democraţiei.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului specifică la Articolul 21.3 faptul că "voinţa populară trebuie să fie baza autorităţii guvernului". Procesul democratic a constituit şi izvorul de realizare a constituţiilor din diferite state ale lumii, contribuind la acceptarea valorilor şi principiilor democratice. Democraţia este cadrul necesar pentru protejarea şi realizarea eficientă a drepturilor omului.

În plus, Drepturile înscrise în Convenţia internaţională pentru drepturile economice, sociale şi culturale şi în instrumentele juridice în materie, care acoperă drepturile de grup (privind populaţii indigene, minorităţile, persoanele cu dizabilităţi) sunt esenţiale pentru democraţie, asigurând o distribuţie echitabilă privind accesul la drepturile civile şi politice, potrivit www.un.org.

Conflictele nerezolvate, intensificarea pericolului reprezentat de schimbările climatice şi instabilitatea financiară reprezintă o ameninţarea constantă pentru democraţiile de pe mapamond. ''Zidurile sufocă spaţiile civice'', avertizează secretarul general al ONU Antonio Guterres într-un mesaj transmis pentru a marca ziua internaţională a democraţiei, conform https://www.un.org/. Totodată, secretarul general al Naţiunilor Unite a criticat răspândirea dezinformării şi a lipsei informaţiilor, ceea ce otrăveşte discursul public, polarizează comunităţile şi erodează încrederea în instituţii.

La 15 septembrie 2023, Institutul internaţional pentru democraţie şi asistenţă electorală în colaborare cu Coaliţia pentru o democraţie globală şi Misiunea permanentă a statului Costa Rica la Naţiunile Uite organizează evenimentul "Democraţie Inclusivă pentru Dezvoltare Sustenabilă", la sediul ONU din New York, pentru o mai bună înţelegere a relaţiei dintre democraţie incluzivă, Agenda 2030 pentru Dezvoltare Sustenabilă şi summitul Obiectivele Dezvoltării Sustenabile, care va avea loc la 18-19 septembrie 2023, conform https://www.un.org/.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb