Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) desfăşoară în aceste zile o misiune de monitorizare la graniţele ţării pentru a verifica primirea mesajelor scurte care trebuie să avertizeze utilizatorii despre intrarea în roaming a telefonului mobil. Întrucât, în unele cazuri, specialiştii Autorităţii au sesizat sosirea cu întârziere a acestor mesaje, ANCOM atrage atenţia celor care au activat serviciul de roaming şi locuiesc sau călătoresc în zonele de graniţă ale ţării că, deşi se află pe teritoriul României, este posibil ca telefonul lor mobil sau dispozitivul de conectare la servicii mobile de date să se conecteze automat la reţele de telefonie mobilă din ţările vecine şi astfel să utilizeze serviciile operatorilor la tarife de roaming, acestea fiind, de regulă, mult mai ridicate decât în cazul utilizării telefoanelor în reţelele operatorilor din România.
Utilizatorii nu sunt întotdeauna avertizaţi imediat prin SMS despre faptul că telefonul li s-a conectat la o reţea a unui operator dintr-o ţară vecină, pentru că uneori există întârzieri în recepţionarea mesajului SMS transmis. În plus, numai operatorii din statele membre ale Uniunii Europene au obligaţia să-şi informeze utilizatorii prin transmiterea unui SMS în cazul în care aceştia intră în roaming. De aceea, utilizatorii trebuie să acorde mai multă atenţie reţelei în care este conectat telefonul mobil, mai ales în zonele de graniţă cu Serbia, Republica Moldova şi Ucraina.