Concluziile CJUE în "Cauza SPAR" din Ungaria ar trebui luate ca exemplu în România

Luna trecută, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ("CJUE") s-a pronunţat în cauza C-557/23 ("Cauza SPAR") cu privire la compatibilitatea măsurii maghiare de reglementare a preţurilor unor produse agricole de bază şi vânzarea unor cantităţi prestabilite a acestora cu dreptul Uniunii Europene.

Concluziile CJUE ar trebui să fie de interes imediat pentru autorităţile române, în special în lumina informaţiilor din spaţiul public privind posibila plafonare a adaosului comercial pentru toate produsele procesate în România.

Potrivit unui comunicat primit la redacţie, în Ungaria, guvernul a adoptat la începutul anului 2022 un decret guvernamental pentru a preveni efectele nefaste ale disfuncţionalităţilor pieţei în contextul situaţiei de urgenţă legate de pandemia de COVID-19. În temeiul acestui decret, anumite produse agricole de bază, respectiv anumite tipuri de zahăr, făină de grâu, ulei de floarea-soarelui, carne de porc, de pasăre şi lapte erau comercializate la preţuri reglementate.

Acelaşi decret impunea operatorilor economici care comercializau la 15 octombrie 2021 aceste produse să continue să le comercializeze într-o cantitate determinată şi pe perioada aplicării decretului.

În contextul judecării unui caz de sancţionare a unui operator economic pentru nerespectarea obligaţiilor din decret, instanţa maghiară a sesizat CJUE cu o serie de întrebări preliminare în

scopul analizării compatibilităţii măsurii maghiare cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului european şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole ("Regulamentul OCP").

În urma analizei prevederilor europene şi a măsurii dispuse de statul maghiar, CJUE a concluzionat că un stat membru ar putea invoca obiectivul combaterii inflaţiei sau protecţiei

consumatorilor defavorizaţi pentru a justifica măsuri care aduc atingere sistemului de stabilire a preţurilor în condiţii de concurenţă efectivă pe care se întemeiază Regulamentul OCP.

Cu toate acestea, măsurile de stabilire a unui preţ maxim, precum şi obligaţia de oferire spre vânzare a unei cantităţi determinate de produse trebuie să îndeplinească condiţiile privind proporţionalitatea, respectiv (i) să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit şi (ii) să

nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

În cazul de faţă, CJUE a constatat că, presupunând chiar că decretul guvernamental este apt să protejeze consumatorii defavorizaţi prin intermediul unei aprovizionări garantate cu produse alimentare de bază la preţuri accesibile şi să combată inflaţia, acest decret depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective. Astfel, atingerea adusă liberului acces al distribuitorilor la piaţă în condiţii de concurenţă efectivă, liber acces asigurat de Regulamentul OCP, precum şi perturbările pe întreg lanţul de aprovizionare cauzate de preţurile reglementate impuse acestor distribuitori şi obligaţia acestora din urmă de a oferi spre vânzare cantităţile necesare de produse vizate depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite de decret.

În final, CJUE a concluzionat că Regulamentul OCP trebuie interpretat în sensul că se opune unei măsuri naţionale care, din cauza unei situaţii de urgenţă, pe de o parte, impune unui distribuitor să ofere spre vânzare produse agricole care intră în domeniul de aplicare a acestui regulamentul la un preţ reglementat şi într-o cantitate zilnică medie înregistrată în stocul distribuitorului într-un an de referinţă şi, pe de altă parte, prevede impunerea unei amenzi în caz de încălcare a

obligaţiilor prevăzute de această măsură naţională.

Deciziile preliminare, precum cea din Cauza SPAR, sunt obligatorii atât pentru instanţa de trimitere, cât şi pentru toate instanţele din statele membre.

Prin urmare, orice stat membru care intenţionează adoptarea unor măsuri similare cu cele adoptate în Ungaria, respectiv plafonarea preţurilor la alimente şi/ sau impunerea comercializării unei cantităţi zilnice de alimente, trebuie să se asigure că respectă principiul proporţionalităţii.

Dovada respectării principiului proporţionalităţii va fi cu atât mai dificil de realizat dacă adoptarea unor astfel de măsuri ar avea loc într-un context similar şi în baza unor justificări comparabile cu cele din Cauza SPAR.

În ţara noastră este în vigoare o măsură de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, prin plafonarea cotei de adaos comercial, în baza OUG 67/2023. Suplimentar acestei măsuri, conform informaţiilor din spaţiul public, statul român ar pregăti o plafonare a adaosului comercial la toate produsele procesate în România.

Având în vedere similitudinea acestei măsuri cu cea din Ungaria, analizată de CJUE, este dificil de imaginat un scenariu în care autorităţile române ar putea identifica justificări temeinice şi solide care să susţină respectarea principiului proporţionalităţii şi totodată adoptarea unei astfel de măsuri suplimentare în linie cu dreptul european.